Mii de fete s-au dezbrăcat pentru clienţii cu dare de mână în localul din Bulevardul 13 Septembrie, deschis la 1 februarie 1992. În anii de glorie ai clubului, tinerele se mândreau cu „podoabele“ lor, iar până în 1996 clubul a fost în topul celor mai vizitate. Afacerea, condusă de Costel Constantin, fost barman, a început cu opt fete, iar de-a lungul existenţei prin local au trecut 5.000 de tinere.
Citeşte şi
POVEŞTI DE BUCUREŞTI: Cum petreceau „singaporenii“ cu 5 lei pe zi în subsolul unei vechi bucătării din Piaţa Rosetti
POVEŞTI DE BUCUREŞTI. Delicatese Florescu. Care era vinul preferat al lui Radu Beligan şi unde erau casele conspirative în Capitală
POVEŞTI DE BUCUREŞTI. Clienţi la Capşa: Barbu, Muşatescu şi Preda. Câţi bani cerea Virgilică pentru o înjurătură!
Primul club de striptis din România, şi chiar din Europa de Est, după cum se lăuda în presă fostul patron, a atras milionarii emanaţi ai Revoluţiei: Irinel Columbeanu, Viorel Cataramă, Dan Iosif sau Miron Cozma.
Toate frumuseţile clubului excelau la câte un capitol: unele dansau, altele cântau şi făceau striptis în acelaşi timp, şi chiar serveau dezbrăcate. Picoliţele erau selecţionate în funcţie de mărimea sânilor. Câştigurile cele mai mari le reveneau din consumaţia clienţiilor, dar mai ales din hârtiile îndesate în bikini. Business-ul cu fantezii a prosperat câţiva ani, iar în 1998, Costel Constantin a vrut să renască clubul printr-un show porno live, ceva nou în România acelor ani. Scandalul care s-a iscat i-a închis afacerea.
Sânii cei mai mari din sectorul 5
Picoliţele Emilia, Simona şi Aurora Foto: arhiva EVZ
În anul lansării clubului, „Evenimentul zilei“, condus la acea vreme de Ion Cristoiu, avea rezervată permanent o rubrică despre seducătoarele de la Sexy Club, o politică editorială care a precedat „Fata de la pagina...“. Ma