Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Decizie radicală a Oltchimului! 'Galacticele' s-au decis: "Ieşim mult mai bine aşa!" Unde se joacă semifinala cu Gyor

Publicat in Pro Sport, miercuri 20 martie 2013 ·

Vâlcea a decis să dispute turul semifinalei Champions League cu Györ pe 6 aprilie, în Polivalentă. Campioana României a încercat să schimbe şi data primei manşe, cu patru zile mai devreme, însă a renunţat după ce a fost informată că nici pe 2 aprilie n-ar fi putut să evolueze în "Romexpo"

Vâlcea a trimis un protest la EHF, cu privire la data de joc a meciului retur fixată de Györ (joi, 11 aprilie) şi aşteaptă azi un răspuns

Semifinala de Liga Campionilor Oltchim - Györ se joacă intens încă din această săptămână, chiar dacă până la primul meci ar mai fi 16 zile, iar handbalistele celor două echipe s-au pus în slujba naţionalelor de la care provin sau se refac după un sezon încărcat. "Fum" n-a ieşit nici înaintea meciului de fotbal Ungaria - România, aşa cum l-a declanşat handbalul. Györ a luat o decizie neaşteptată la Vâlcea, să programeze meciul retur la cinci zile distanţă de prima manşă, într-o zi de joi (11 aprilie), când teoretic suporterii Oltchimului ar avea dificultăţi să facă deplasarea în Ungaria.

Nemulţumirea oficialilor români provine însă de la faptul că omologii maghiari n-ar fi respectat regulamentul, susţin aceştia, motiv pentru care au şi trimis ieri un protest la EHF. "Nu suntem de acord cu data de 11 aprilie, pentru partida retur cu Györ, aprobată de EHF, la doar cinci zile după cea tur, de la noi. Am făcut cerere de respectare a datelor oficiale, de 13 sau 14 aprilie, şi am invocat un motiv în plus. Ungaria nu are doar sala de la Veszprem cu capacitate mare. Mai sunt la Budapesta două, la Pecs, la Szeged, la Debrecen... De ce Györ doreşte neapărat Veszprem, când aceea e ocupată la data returului? Dincolo de oboseala fetelor şi distanţa mică dintre cele două meciuri, echipa nostră va fi privată de susţinători. Cine îşi poate lua două zile libere de la serviciu în mijlocul săptămânii, doar pentru că Györ nu a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 29 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 55 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°