Agentul şef principal de Poliţie Radu Voicu, 43 de ani, din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Brăila, arestat pe 9 octombrie pentru că ar fi luat o şpagă de 500 de euro de la un şiofer din Tichileşti pentru a-i „măslui" alcoolemia, a fost pus în libertate pe 12 octombrie, urmare a deciziei instanţei Curţii de Apel Galaţi.
Direcţia Generală Anticorupţie s-a ocupat de acest caz, iar în ziua de 7 octombrie a organizat un flagrant, arătând că poliţistul ar fi luat 500 de euro de la un anume Gabi Nedelcu, din Tichileşti, pe care l-ar fi prins, pe 30 septembrie, conducând sub influenţa alcoolului.
Încâlcite căi
În primul comunicat al DGA, se arăta că agentul de Poliţie „a lăsat să se creadă că are influenţă asupra cadrelor de la Serviciul de Medicină Legală şi că va interveni pentru a-l ajuta pe şofer aşa încât din rezultatele probelor biologice recoltate pe 30 septembrie să rezulte o alcoolemie mai mică, care să nu atragă întocmirea dosarului penal".
Potrivitprocurorilor brăileni, în baza rezoluţiei întocmite de către ofiţerii DGA Brăila, „agentul a pretins şi primit suma de 500 de euro, iar lăsarea lui în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică".
Mai mult: „Inculpatul a acţionat u îndrăzneală maximă primind suma de 500 de euro în sediul Poliţiei Municipiului", se arată în documentul formulat de către DGA.
Numai că, la arestare, surpriză: DGA nu ar fi putut prezenta proba-cheie, suma de 500 de euro inscripţionată „mită".
Cu toate acestea, judecătorii brăileni l-au arestat pentru 29 de zile, ba chiar, pentru a puncta eforturile depuse de instituţiile abilitate în vederea soluţionării acestui caz, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, magistrat Fănel Mihalcea, susţinea: „Eforturile susţinute şi strânsa colaborare dintre procurorii brăileni, lucrătorii DGA Brăila şi ai IPJ Brăila au făcut ca activi