Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Suceava va apela la serviciile unei case de avocatură, în „războiul” cu administratorii judiciari ai Termica

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Numeroasele dispute existente între Primăria Suceava şi administratorii judiciari de la Termica, care săptămânal impun diverse condiţii, cer despăgubiri de sute de miliarde de lei vechi şi vor chiar să obţină gratuit terenurile de la fosta societate de termoficare a oraşului, aflată acum în insolvenţă şi la un pas de a fi desfiinţată, vor fi soluţionate cu ajutorul unor experţi în consultanţă juridică.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că această măsură a fost convenită de comun acord cu membrii Consiliului Local Suceava, în cadrul şedinţei informale care a avut loc luni, la amiază.

„Avem foarte multe adrese cu probleme complicate de la firmele care administrează insolvenţa la Termica şi care ne-au dat în judecată. Trebuie să putem angaja şi noi o consultanţă juridică care să ajute salariaţii din primărie, care aveau deja un volum foarte mare de muncă. La câte probleme sunt numai cu Termica, ar trebui să realocăm doi, trei oameni să se ocupe doar de asta. Sunt zile în care vin câte patru adrese de la administratorii judiciari”, a explicat şeful municipalităţii sucevene.

În baza deciziei luate luni, edilul sucevean va iniţia un proiect de hotărâre care va fi pus spre aprobare în şedinţa de CL de astăzi, prin care municipalitatea va putea folosi serviciile unui cabinet sau ale unei case de avocatură, pentru consultanţă juridică şi reprezentare în instanţă, pentru un onorariu de maxim 100.000 de lei.

„Cu cei de la Termica se poartă două războaie, unul juridic şi unul psihologic. Cei de la firmele de insolvenţă vin în instanţă cu câte trei, patru reprezentanţi, pe când la noi era unul singur. De aceea e bine să întărim echipa, să avem reprezentarea necesară”, a adăugat Ion Lungu.

Conform primarului Sucevei, administratorii judiciari de la Termica solicită returnarea celor 70 milioane de lei reduse din capitalul social al societăţii de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 39 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 39 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 48 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 54 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 3 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°