Reducerea încasărilor la bugetul de stat devine un pericol mare pentru execuţia bugetară şi, în mod inevitabil, poate conduce la accentuarea multiplicatorilor negativi dacă nu vom fi grijulii cu stabilirea unui deficit bugetar adecvat situaţiei şi cu modul de ţinere a sa sub control.

Când arieratele cresc în economie, faţă de bugetul de stat, urmărirea cu orice preţ a unei ţinte de deficit bugetar poate fi păguboasă; costul marginal al atingerii unui deficit bugetar anume poate deveni excesiv.

România nu-şi poate permite deficite bugetare mari în condiţiile de acum. Dar această teză trebuie nuanţată fiindcă “diavolul este în detalii”. Eu cred că de la un prag anume, critic, când, din varii motive, un blocaj financiar ar afecta mult încasările la

bugetul public, a tăia brutal cheltuieli bugetare poate deveni detrimental pentru economie, mărind şansele unei recesiuni. Dacă mersul economiei va încetini mult (aşa cum sugerează datele producţiei industriale din ultimele două luni) realizarea unui deficit bugetar în jur de 2% din PIB în 2009 nu va fi o alegere optimală. Este important ca execuţia bugetară să facă în aşa fel, încât, fără să pericliteze stabilitatea financiară (prin mărimea deficitului bugetar, care afectează intensitatea efectului de evicţiune pe piaţa creditului), să nu amplifice cercurile vicioase în economie. Şi o soluţie ar exista.

Putem practica un activism bugetar adaptat condiţiilor de la noi prin utilizarea fondurilor UE şi atragerea de fonduri de la instituţii financiare internaţionale (IFI). Cu cât banii de la UE vor fi folosiţi mai mult şi mai bine, cu atât mai mult se va compensa scăderea unor venituri fiscale din cauza încetinirii economice şi arieratelor. Şi avem nevoie de ceea ce se numeşte “credit enhancement” (potentarea bonităţii financiare). Resursele de care România poate beneficia, de la BCE, BM, BERD, B