Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un arbitru ceh s-a prezentat la meci cu o alcoolemie de 1,94% în sînge!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 24 octombrie 2011 ·

Thomas Fidra, un arbitru ceh anonim a devenit cunoscut pe tot mapamondul după ce a avut "curajul" de a se prezenta într-o stare avansată de ebrietate la un meci la care fusese delegat.

Starea în care se afla arbitrul a fost imediat sesizată de cei prezenţi la meci, însă centralul a insistat să dea drumul la joc. Deoarece regulamentul ceh nu interzice unui arbitru beat să conducă un meci, jucătorii s-au conformat şi au intrat pe teren pentru a evita eventualele sancţiuni.

Ce a urmat? Un lung şir de faze comice cu arbitrul în plin plan. Fidra a căzut de mai multe ori din picioare, murdărindu-şi tricoul. În cele din urmă, arbitrul şi-a pierdut cumpătul şi a început să arate cu cartonaşul roşu în stînga şi în dreapta. Moment în care jucătorii celor două echipe au cedat şi au părăsit terenul.

Avea alcoolemie de 1,94 la sută!

După meci, oficialii celor două echipe au apelat la ofiţerul de poliţie care l-a supus pe Fidra unui test de alcoolemie. Rezultatul? 1,94%! Spre comparaţie, noul Cod Rutier romîn prevede ca cei care se urcă la volan cu o alcoolemie mai mare de 0.8 la mie pot răspunde penal.

Ce înseamnă, totuşi, o alcoolemie de 1.94% în sînge? Dacă am presupune că Fidra ar cîntări 80 de kilograme şi ar fi început să consume băuturi alcoolice cu 5 ore înainte de meci, atunci ar însemna că ar fi consumat aproximativ 25 de beri!

În aceleaşi condiţii, arbitrul ar fi ajuns la alcoolemia menţionată dacă a consumat 9 litri de vin, trei litri şi jumătate de wisky, patru litri de rom sau trei litri de gin.

"Mirosea ca o distilerie. Nu a ascuns faptul că a fost la o aniversare“ (Karel Dusek, oficial al clubului Jestrabi Lhota)

Thomas Fidra, un arbitru ceh anonim a devenit cunoscut pe tot mapamondul după ce a avut "curajul" de a se prezenta într-o stare avansată de ebrietate la un meci la care fusese delegat.

Starea în care se a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°