Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu, absent la Consiliul Naţional al PSD

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu a venit la Consiliul Naţional al PSD, dar le-a transmis colegilor de partid un mesaj video înregistrat, în care a întocmit un "text de intervenţie".

Preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea i-a anunţat pe delegaţii la Consiliul Naţional al PSD că Ion Iliescu nu a putut să participe la reuniune din cauza unor mici probleme de sănătate.

Citeşte şi:Năstase: USL a intrat în zodia căsătoriei din interes

În înregistrarea video pe care au urmărit-o social-democraţii, Ion Iliescu a spus că lucrările Consiliului Naţional al PSD constituie "în sine un eveniment politic", PSD având "principala răspundere a acestei guvernări", ca partid fiind responsabil în faţa ţării. El a mai arătat că dezbaterile Consiliului Naţional "sunt foarte importante pentru orientarea vieţii şi a activităţii de partid".

"Îmi pare rău că personal nu pot fi fizic prezent la lucrările Consiliului, am întocmit un text de intervenţie pe care îl va prezenta domnul Ionuţ Vulpescu. Eu vă salut şi vă urez succes!", şi-a încheiat Iliescu intervenţia. Ulterior, Ionuţ Vulpescu a citit mesajul lui Iliescu.

Citeşte şi: Geoană, la Consiliul PSD: Mihaela, în continuare, dragostea mea

Preşedintele de onoare la PSD Ion Iliescu a susţinut că "pentru România şi pentru români ar fi un lucru foarte bun dacă USL ar funcţiona până la termenul propus, adică până la alegerile parlamentare din 2016".

"Câteva cuvinte despre USL: pentru România şi pentru români ar fi un lucru foarte bun dacă USL ar funcţiona până la termenul propus, adică până la alegerile parlamentare din 2016. Orgoliile şi micile războaie personale nu-şi au nici locul, nici sensul în USL. Războiul declaraţiilor este şi el inutil şi nedorit. Avem nişte răspunderi faţă de români şi trebuie să ni le asumăm cu toată responsabilitatea", a precizat Ion Iliescu în mesaj.

Citeş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 35 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 10 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 2 ore
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°