La Craiova şi Bucureşti, un maraton cu şi despre "piesa pieselor"
Festivalul Internaţional Shakespeare, dedicat la această ediţie piesei "Hamlet", a început la Craiova vineri 23 aprilie (ziua naşterii şi a morţii marelui Will), aşa cum a fost programat, cu spectacolul Teatrului O.K. din Vilnius (Lituania). E o creaţie plimbată prin lume, semnată de regizorul Oskaras Korşunovas, artist care atrage criticii şi îi provoacă prin concepţia sa regizorală.
Scump la vedere, Korşunovas a venit totuşi la Craiova, în deschiderea manifestării, dar a fost mai greu de abordat. A lăsat să vorbească despre sine spectacolul pe care l-a creat. Piesa "Hamlet" este "piesa pieselor", aşa cum spunea regizorul Peter Brook sau "centru teatrului", precum afirmă profesorul de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle-Paris, George Banu, căci textul trimite la vechi şi noi probleme ale omenirii - de la tragedia antică până la modernitate. Astfel, versiunea scenică a lui Korşunovas a fost gândită în cheie post-modernă. Pentru el nu există un alt mod de a se verifica decât teatrul. Hamlet al său cade în propria-i "cursă de şoareci". Plin de metafore, cu accente ironice pe alocuri, spectacolul este construit, la propriu, pe baza unor mese de machiaj.
De la început, actorii stau în faţa oglinzii, cu spatele la public, întrebându-se: "Cine eşti?". Întrebarea se repetă la nesfârşit, pe un ton ce creşte, până la ţipete. După care mesele de machiaj devin construcţii bizare, redând un decor dinamic - de la cabina de machiaj imaginată la altarul pregătit pentru nunta Ofeliei sau la cavoul unde spiritul Regelui îl aşteaptă pe Hamlet. Oglinzile sunt aranjate astfel ca personajele să aibă imagine dublă sau triplă. Au efect. O multitudine de reflecţii. Roluri, măşti, nebunie. Korşunovas bagă pe ici pe acolo şoareci, cu chiţăit cu tot. Hamlet se plimbă cu un şoarece în roch