Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţia pentru brandul de turism al României, lansată în octombrie

Publicat in Capital, miercuri 23 iulie 2008 ·

În septembrie vor începe procedurile licitaţiei pentru desemnarea consultantului care va crea noul brand turistic al Romåniei. Toate încercările de pånă acum de a revitaliza turismul autohton prin campanii publicitare sau construirea unui brand turistic al Romåniei (eventual, subsumat unuia de ţară) s-au soldat cu eşecuri. O nouă tentativă a Guvernului ar putea avea mai mult succes, fie şi măcar pentru că, în premieră, administraţia centrală are ca parteneri

În septembrie vor începe procedurile licitaţiei pentru desemnarea consultantului care va crea noul brand turistic al Romåniei.

Toate încercările de pånă acum de a revitaliza turismul autohton prin campanii publicitare sau construirea unui brand turistic al Romåniei (eventual, subsumat unuia de ţară) s-au soldat cu eşecuri.

O nouă tentativă a Guvernului ar putea avea mai mult succes, fie şi măcar pentru că, în premieră, administraţia centrală are ca parteneri sectorul privat, prin trei organizaţii ale industriei de comunicare autohtone. Astfel, International Advertising Association - IAA Romånia (parteneriat strategic al companiilor din domeniul marketingului), Uniunea Agenţiilor de Publicitate din Romånia (UAPR, asociaţia patronală a publicitarilor) şi Asociaţia Romånă a Profesioniştilor în Relaţii Publice (ARRP) au semnat un protocol cu Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, prin care vor oferi consultanţă tehnică în vederea elaborării caietului de sarcini pentru licitaţia internaţională referitoare la construirea brandului turistic al Romåniei. Fondurile alocate sunt în valoare de 75 de milioane de euro pentru intervalul 2008-2012 şi provin din Programul Operaţional Regional. Acestea vor acoperi nu doar construirea brandului în sine, de la concept pånă la logo, ci şi campania sau campaniile publicitare ulterioare, evaluarea rezultatelor etc.,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ebrahim Raisi a murit, anunţă presa de stat iraniană. Elicopterul în care se afla preşedintele a fost găsit complet ars

News.ro acum 36 minute
Presa iraniană a confirmat decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provincia muntoasă a ţării, Azerbaidjanul de Est. UPDATE - Te

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 45 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 8 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°