Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul de măsuri în situații de urgență, discutat de Oprescu în urma cutremurului din această dimineață

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 octombrie 2013 ·

Primarul general Sorin Oprescu a convocat, duminică dimineața, o ședință operativă cu Direcțiile din cadrul Primăriei Capitalei, pentru a verifica funcționalitatea Planului de măsuri în situații de urgență, în urma cutremurului care a avut loc în această dimineață.

Potrivit unui comunicat al PMB, la ședință au participat reprezentanți ai Direcției Generale Operațiuni, ai Direcției de Apărare Civilă, ai Direcției de Utilități, Direcției de Inspecție și Control, reprezentanți ai Poliției Locale, Asistență Socială, Administrația Străzilor, Apa Nova, RATB, RADET, Luxten, precum și reprezentanți ai operatorilor de curățenie din toate sectoarele Capitalei.

„S-au discutat procedurile care trebuie aplicate în astfel de situații și au fost verificate dispeceratele direcțiilor operative (Dispeceratul Integrat de Urgență din cadrul PMB, Apa Nova, Administrația Străzilor, RADET, RATB etc.) astfel încât autoritatea locală să poată acționa în timp cât mai scurt în cazul unei situații de urgență'', se arată în comunicat.

Un seism cu magnitudinea 5,5 grade pe scara Richter s-a produs în această noapte în zona Vrancei, transmite Institutul Național de Fizică a Pământului. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 134 de kilometri, la ora 4,37, ora României, și a fost resimțit în mai multe orașe din țară, printre care și București. Epicentrul a fost localizat la 40 de kilometri de orașul Covasna, 46 de kilometri de Focșani, 47 de kilometri de Râmnicu Sărat, 52 de kilometri de Târgu Secuiesc și 55 de kilometri de Mărășești.

PMB a informat duminică dimineața, printr-un comunicat de presă, că la Dispeceratul Integrat de Urgență pus la dispoziție de municipalitate bucureștenilor, (0800.800.868), nu s-a înregistrat niciun fel de pagubă materială și nicio problemă legată de rețelele edilitare Electrica, RADET, Luxten etc., ca urmare a seismului produs în noaptea de sâmbătă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 37 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 50 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 45 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°