Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum comentaţi situaţia DN66? Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca firma care se ocupă de execuţia lucrărilor să finalizeze în timp util proiectul de investiţie?

Publicat in Impact in Gorj, joi 31 octombrie 2013 ·

„Mi se pare de-a dreptul jenant acest subiect. Păi nu este nimic de făcut, reziliaţi contractul şi la treabă. Nu sunt buni aceştia, alţii, că ţara e plină de constructori care cer şi nu fac nimic. Nu se sesizează nimeni de la CNADNR, de la Guvern? Oare Ponta nu vede că în Gorjul lui infrastructura e la pământ. Să se facă ceva până nu e prea târziu domnilor guvernanţi?”Sorin

„Nu cred că mai este ceva de făcut. Nici nu mai ştiu ce să mai spun despre acest drum care mi-a mâncat jumătate din viaţă. Păi da, pentru că eu circul mereu pe acolo, cred că mi-am reparat de trei ori maşina. Ruşine!” Sebastian

„Pagubele sunt uriaşe, pentru şoferi, pentru judeţ, pentru tot neamul care este nevoit să îndure indolenţa unor constructori care nu fac nimic. Dacă nu sunt buni să fie schimbaţi, să se rezilieze contractul, să se facă ceva concret. Promisiuni sunt în fiecare zi de ambele părţi dar nu se face nimic. Asta ţine de cei de la CNADNR, să stea Neaga cu ochii pe ei ca pe butelie, dacă nu sunt buni. Părerea mea!”anonim

„Acest drum este unul foarte important pentru judeţ. Este un drum de legătură între două judeţe, este un drum care ne-ar putea aduce mai mulţi turişti, este un drum important dar nimeni nu ştie asta. Ne batem cu pumnii în piept că-l facem şi când e de făcut nu facem nimic. Se cer măsuri urgente, drastice pentru toţi factorii de decizie”Sandu M.

„Mi se pare de-a dreptul jenant acest subiect. Păi nu este nimic de făcut, reziliaţi contractul şi la treabă. Nu sunt buni aceştia, alţii, că ţara e plină de constructori care cer şi nu fac nimic. Nu se sesizează nimeni de la CNADNR, de la Guvern? Oare Ponta nu vede că în Gorjul lui infrastructura e la pământ. Să se facă ceva până nu e prea târziu domnilor guvernanţi?”Sorin

„Nu cred că mai este ceva de făcut. Nici nu mai ştiu ce să mai spun despre acest drum care mi-a mâncat jumătate din viaţă. Pă

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 41 minute
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 3 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Kremlinul subliniază legăturile puternice cu Iranul. Putin l-a sunat pe preşedintele interimar

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a telefonat luni noului preşedinte interimar al Iranului, în timp ce Moscova şi-a exprimat clar dorinţa de a menţine şi de a-şi aprofunda relaţiile cu Teheranul, în pofida morţii subite a preşedintelui Ebrahim Raisi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 3 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°