Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Sute de locatari, debranşaţi de la apă rece

Publicat in Adevarul, vineri 15 ianuarie 2010 ·

Asociaţiile de proprietari au datorii de aproximativ 60.000 lei, iar prima firmă aflată în topul restanţierilor la plata apei reci este Compania de transport feroviar Bucureşti.

Asociaţiile de proprietari şi agenţii economici au datorii la Apa Nova Ploieşti de peste 290.000 de lei. Anul trecut, din cauza restanţelor, sute de ploieşteni şi zeci de firme au fost debranşaţi de la apă rece. Unul dintre imobilele care a rămas recent fără apă rece este blocul 26, scările A şi B de pe strada General Eremia Grigorescu. Locatarii au acumulat datorii de sute de milioane de lei vechi la operator şi nu par dispuşi să-şi achite dările. “De pe cele două scări, există doar cinci familii care îşi plătesc întreţinerea la zi. Restul au datorii de 5.000, 4.000 lei şi nu vin să le achite. Există câteva familii şi cu situaţii financiare deosebite, dar nici cei care au bani nu plătesc. Ei plătesc apa, de exemplu, o dată sau de două ori pe an”, ne-a declarat administratorul blocului, Alina Colţ. Aceasta simte pe propia piele cum este să stai fără apă în casă, pentru că locuieşte în acelaşi bloc. “Mi-e şi ruşine să spun că nu am apă. Este foarte greu. Poate reuşesc să strâng bani să mai achităm din datorii ca să ne putem face şi noi o baie ca lumea”, a mai precizat Alina Colţ. Asociaţii cu datorii mari

Anul acesta, până în prezent, au rămas fără apă rece trei asociaţii de proprietari, trei privaţi şi şapte persoane fizice- Printre asociaţiile care au datorii mari la operatorul de apă se mai numără blocul PT 8 Malu Rosu de pe strada Troienelor şi blocurile 57, 58 şi 59 de pe strada Domnişori. Agenţii economici aflaţi în topul datornicilor la Apa Nova suntCompania de transport feroviar Bucuresti, Dorobantul SA şi Ubemar SA. Cuantumul datoriilor acestora se ridică la 125.738 lei. Reprezentanţii Apa Nova estimează că şi anul acesta vor fi datornici la plata apei reci, la fel ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 47 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°