Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii se joacă de-a războiul cu chinezii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 3 august 2012 ·

Pentagonul a simulat un atac total asupra obiectivelor militare ale regimului comunist. În replică, Beijingul evocă riscul unei adevărate curse a înarmării. Sursa: Foto: Reuters

Simularea unui război de­clan­şat de Statele Unite împotriva Chinei a tulburat apele la Beijing, dar şi în interiorul Pentagonului. Botezat "Air-Sea Battle", scenariul unei ofensive militare americane împotriva regimului chinez a fost pregătit de un grup restrâns de experţi de-a lungul a două decenii.

El a rămas în sertarele Pentagonului din cauza conflictelor din Irak şi Afganistan. Însă decizia recentă a Casei Albe a de a acorda o mai mare atenţiei Pacificului de Vest, unde SUA rivalizează cu China pentru influenţă regională, a readus în atenţie simulările de război gândite de strategii americani.

Potrivit acestora, bombardierele invizibile şi submarinele armatei americane vor ataca staţiile radar şi sistemele de rachetă de mare precizie ale forţelor comuniste, ofensivă urmată de atacuri coordonate ale aviaţiei şi marinei militare.

În ultimele luni, tot mai multe voci din armata americană au cerut Pentagonului să autorizeze manevre militare în baza scenariului "Air-Sea Battle". Oficialii de la Washington, deşi recunosc simulările, încearcă acum să le explice Beijingului fără a inflama şi mai mult relaţiile bilaterale.

"Dacă SUA implementează Air-Sea Battle, atunci armata chineză va fi nevoită să producă propria simulare", a avertizat Gaoyue Fan, colonel în Armata Populară de Eliberare, denumirea oficială a forţelor armate chineze. Alţi oficiali de rang înalt de la Beijing au atras atenţia că simulările Pentagonului vor declanşa o cursă a înarmării între SUA şi China.

Un avertisment similar a fost lansat şi de ofiţeri americani care denunţă scenariul de război ca fiind şi foarte costisitor. Deşi Washingtonul susţine că simulările nu vizează un regim anume, tot m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 19 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 2 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

CE Canotaj: Medalie de argint pentru România în proba de patru rame feminin

HotNews acum 21 minute
Echipajul de patru rame feminin al României, alcătuit din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş, a câştigat medaliile de argint, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al Romaniei

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 2 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°