Într-un raport recent despre finanțarea sistemului de sănătate românesc, Fondul Monetar Internațional notează că ratele de contribuții la asigurările de sănătate sunt mici față de standardele internaționale şi că o revenire la rata de contribuție de 14% ar trebui să fie o prioritate:
“O revenire la rata de contribuții de asigurări de sănătate de 14% de dinainte de criză- o creştere de la 10.7% în prezent- ar duce la o creştere semnificativă de venituri de aproximativ 0.6% din PIB şi ar trebui considerată o prioritate ” (“A return to a pre-crisis social health contribution rate of 14 percent—up from currently 10.7 percent—would lead to a significant increase in revenue of around 0.6 percent of GDP and should be considered a policy priority.”)
În platforma electorală, USL propune pe de altă parte reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator sau sprijinirea investițiilor în spitale private prin garanții guvernamentale. Printre alte măsuri, construirea unor noi spitale regionale şi crearea unei companii farmaceutice naționale.
Care sunt şansele ca un guvern să finalizeze cu succes construirea şi dotarea a opt spitale regionale? USL nu dă semne că vrea să adreseze problema de fond a subfinanțării sistemului de sănătate, pe de o parte pentru că vrea să reducă CAS, pe de altă parte pentru că nu abordează tema stării de sănătate a populației şi a condițiilor precare din sistem.
Vlad Mixich scria recent o scrisoare emoționantă către Raed Arafat despre dramele din sistemul românesc de sănătate: mortalitatea infantilă ridicată, medicamentele care lipsesc, numărul redus de transplanturi, felul în care sunt tratați pacienții. Motivația lui Mixich era să îl convingă pe Arafat să rămână la minister şi să ia măsuri ferme de reformă.
Emoțiile costă însă, şi cineva trebuie să plătească pentru ca România să aibă condiții decente în spitale. De