Sublocotenentul post-mortem Paul Caracudă a ajuns lângă colegul de arme, Valerică Leu. Vânătorul de munte ucis în misiune în Afganistan a fost înmormântat ieri în Cimitirul Municipal, pe Aleea Eroilor, lângă mormântul sublocotenentului
decedat în luna mai. Ceremonia religioasă a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Peste 100 de vânători de munte dintr-o subunitate e Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmisegetusa” şi-au condus pe ultimul drum colegul. Sublocotenentul post-mortem Paul Caracudă a fost repatriat împreună cu sublocotenentul post-mortem Dan Ciobotaru, cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române, care a aterizat sâmbătă pe Otopeni. În timp ce Ciobotaru a fost înhumat la Buzău, Caracudă, în vârstă de 36 de ani, a fost înmormântat la Braşov. Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din cartierul Craiter şi a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului.
Din partea Ministerului Apărării au participat şeful Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin.
Va avea respectul bisericii
Înmormântarea a avut loc la Cimitirul Municipal, pe Aleea Eroilor, coşciugul învelit în tricolor fiind depus lângă groapa eroului Valerică Leu. Tată a doi copii - o fetiţă de doi ani şi un băieţel de şapte, Caracudă era angajat al unităţii de Vânători de Munte din 1996. Plecase la război pentru a asigura familiei un trai mai bun. Cel mai mult a suferit soţia soldatului, care era la un pas să leşine. Ea şi-a trimis la război soţul şi a primit în schimb o medalie şi o fotografie. Colegii de arme au ţinut un moment de reculegere şi au tras salve de foc în cinstea lui. „Cel care moare la datorie se bucură de respectul deosebit al Bisericii şi are loc pomenirea acestuia în cadrul slujbelor religioase, prin respectul deosebit pe care atât biserica, cât şi cel