Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa, ca un produs defect: vrea să restituie copilul adoptat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 aprilie 2010 ·

O femeie din Deva îi cere statului să anuleze adopţia încheiată cu zece ani în urmă, pe motiv că a fost „păcălită” de autorităţi, care i-au declarat sănătoasă fetiţa ce suferă de retard mintal. Sursa: ARHIVA EVZ

A aflat după un an că fata pe care a adoptat-o nu este perfect sănătoasă, aşa cum au certificat medicii din centrul de plasament, ci suferă de retard psihic şi de autism. A îngrijit-o mai bine de zece ani - timp în care viaţa ei s-a schimbat dramatic - iar acum le cere autorităţilor să anuleze adopţia. Motivul: consideră că a fost „păcălită” de medici.

În plus, susţine ea, nu mai are resurse materiale pentru a o întreţine pe micuţa cu nevoi speciale, trebuie să-şi crească şi copilul biologic, iar în 2008 şi-a pierdut mama care o ajuta cu cei mici. De altfel, după moartea mamei sale, Mihaela Popa a internat fetiţa într-un centru specializat pentru copiii cu handicap sever.

SUMARUL ARTICOLULUI Viaţa, ca un produs defect: vrea să restituie copilul adoptatAnularea adopţiei ar putea constitui un precedentAnularea adopţiei ar putea constitui un precedent

Abandon la limită

Deşi a apelat la judecători, actuala legislaţie nu-i permite femeii să restituie statului copilul. „Asta s-ar putea întâmpla doar dacă mama adoptivă ar muri sau dacă cineva ar acuza-o de abuz asupra fetei”, explică specialiştii în adopţii, care nu văd cu ochi buni o modificare a legii astfel încât să se permită anularea adopţiilor în astfel de cazuri. Aceştia sunt susţinuţi, de altfel, şi de reprezentanţii societăţii civile, potrivit cărora, o astfel de prevedere ar putea „legifera” abandonul copiilor adoptaţi odată ce nu mai sunt doriţi de cei care i-au înfiat.

„Părinţii aflaţi în această situaţie pot doar să declare că-şi abandonează copiii şi astfel Direcţia pentru Protecţia Copilului ar fi nevoită să solicite anularea adopţiei, iar micuţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 50 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°