Recentele declaratii ale lui Traian Basescu la adresa "ziaristilor tonomat" au determinat o reactie dura a acestora impotriva sa.
Cristian Tudor Popescu a declarat la Realitatea TV ca presedintele Basescu a decredibilizattotal instituita prezidentiala coborand la un nivel mai jos decat Ion Iliescu si Emil Constantinescu. "Daca Nastase a incercat sa cumpere presa si sa o aserveasca, Basescu incearca desfiintarea ei", a declarat CT Popescu care acuza si fabricarea mitului ca jurnalistii isi pot face mai bine treaba si pot scrie mai liber azi decat pe vremea PSD-ului.
Cunoscutul jurnalist a declansat un atac dur si la adresa fiicei presedintelui pe care a numit-o o "o gagicuta care maltrateaza limba romana precum numai Elena si Nicolae Ceausescu stiau sa o faca".
O reactie si mai dura a avut Cornel Nistorescu care a declarat ca "Traian Basescu a intrat prea repede in weekend, a tras un sprit sau ceva. El a inceput sa vorbeasca fara nicio legatura cu realitatea. E intr-o faza de mare confuzie si care cred ca are niste cauze extrem de grave". Acesta a continuat atacul spunand ca "Traian Basescu a inceput sa incurce vorbele. Tonomatele canta, nu scriu. Patapievici, Cartarescu, ei sunt tonomate, canta toata ziua o muzica placuta" (Antena3).
Nici Victor Ciutacu nu i-a ramas dator presedintelui spunand ca acesta a avut o iesire de om disperat. Jurnalistul i-a amintit presedintelui ca nu a fost trimis niciodata in judecta ca el, ca a lucrat toata viata la privat, cu o mica exceptie, si ca nu are bunuri de milioane de euro ca Traian Basescu.
Ciutacu a acuzat si lipsa de reactie a presei fata de vulgaritatile presedintelui atunci cand el sau alti jurnalisti au fost atacati mizerabil si ca a fost nevoie de un astfel de atac dur asupra intregii prese pentru ca jurnalistii sa reactioneze. (Antena 3; Realitatea TV)