Într-o atmosferă scăldată de fumul de grătarelor încinse pe care sfârâiau mititeii, peste 1.000 de buzoieni au fost prezenţi sâmbătă, în jurul orei 12, la deschiderea oficială a Târgului „Drăgaica”. Ca niciodată în ultimii ani, numeroase oficialităţi locale au ţinut să fie prezenţi la inaugurarea noii ediţii a Dragăicii.
Aproximativ 1.000 de buzoieni au fost prezenţi, sâmbătă, la deschiderea ediţiei din acest an a Târgului „Drăgaica”, cu toate că nu a fost adus niciun element de noutate. Curiozitatea, dar şi faptul că în cadrul spectacolului organizat de Casa de cultură a municipiului la intrarea în bâlci era anunţat recitalul interpretei Maria Dragomiroiu au constituit principalele motive pentru care buzoienii au decis să viziteze târgul tradiţional încă din prima zi.
Înainte de spectacolul de deschidere, în calitate de primar al municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală a adresat un mesaj de bun venit buzoienilor, însă edilul şi-a exprimat şi dezamăgirea că târgul parcă îşi pierde din frumuseţea de altădată. De remarcat că la deschiderea Drăgăicii au fost prezenţi şi numeroşi oameni politici - senatori, deputaţi, cosilieri locali şi judeţeni -dar şi şefi de instituţii publice.
În medie, 5 lei costă o tură într-una dintre comedii, în timp ce un mic servit la terasă costă 2 lei, iar în unele locuri preţul ajungea chiar la 2,5 lei. Şi comercianţii au resimţit puterea scăzută de cumpărare a vizitatorilor, unii dintre ei spunând însă că e un fenomen care se produce de fiecare dată în prima zi a târgului, vânzările mergând simţitor mai bine pe zi ce trece.
2 lei este intrarea în târg, copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiind de gratuitate. Există permanent un echipaj de Cruce Roşie care acordă prim ajutor în caz de nevoie. Târgul „Drăgaica” se va încheia pe data de 24 iunie, de Sărbătoarea Sânzien