Dormitorul este o încăpere foarte personală şi intimă. Cum alegem patul, cum aranjăm mobilierul, ce culori şi ce accesorii folosim, cum decorăm, sunt multe dintre întrebările de al căror răspuns se leagă clipele de relaxare pe care le vom petrece în această încăpere.
În principiu nu ar fi nevoie decât de un pat confortabil, dresing şi linişte. Pentru doamne, poate ar mai fi nevoie de o mică toaletă. Pentru a avea însă un somn dulce şi momente de destindere care să ne încarce cu energie pentru a doua zi trebuie să ne creăm în dormitor o atmosferă propice.
În acest scop trebuie să ne concentrăm atenţia asupra componentelor de decor menite să contureze şi să întreţină o ambianţă caldă şi intimă, care să ne întărească senzaţia de confort precum şi asupra accesoriilor: salteaua, perna, lenjeria patului sunt extrem de importante.
De regulă, patul reprezintă elementul central al dormitorului. Când îl proiectaţi, gândiţi-vă în primul rând la suprafaţa încăperii, un pat mare diminuând libertatea de mişcare dacă încăperea este mică. Amplasaţi patul în aşa fel încât să lăsaţi un spaţiu de minim 60 cm faţă de perete, pentru a vă putea mişca în jurul său.
De asemenea, este bine să aveţi în vedere şi distanţa dintre terminala patului şi uşa dormitorului. Între acestea, ar trebui să existe un spaţiu de minim 80-90 cm. De câteva principii fengshui nu strică să ţineţi seama: alegeţi un pat cu o tăblie solidă şi nu îl poziţionaţi cu picioarele spre uşă.
Patul trebuie prevăzut cu o saltea perfect adaptată morfologiei corpului nostru, cu perne moi şi pufoase şi cu o lenjerie de pat plăcută la atingere. Deşi poate părea surprinzător, salteaua are un rol mult mai important decât patul însuşi, deoarece în funcţie de calitatea şi caracteristicile ei ne este influenţat somnul şi, implicit, starea de sănătate.
Experţii în somn recomandă pentru alegerea salte