Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au stat înzăpeziţi toată iarna pentru că primăria nu a avut bani de motorină

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 3 aprilie 2013 ·

La o aruncătură de băţ de municipiul Suceava sunt oameni înzăpeziţi şi la această oră. Temperaturile de plus 15 grade înregistrate în ultimele zile nu au fost suficiente pentru a topi nămeţii care s-au aşezat, iar din partea conducerii primăriei s-au ales doar cu promisiuni. Se întâmplă la Mitocu Dragomirnei, iar oamenii care ieri înotau încă în zăpada care are chiar un metru înălţime spun că au fost nevoiţi să se descurce în aceste condiţii aproape toată iarna, cu o singură excepţie de câteva zile de după data de 8 martie. Justificarea oferită sătenilor pentru faptul că nu s-a trecut cu utilajele de deszăpezire pe uliţa lor a fost aceea că nu este suficientă motorină. În schimb, primarul Dănuţ Solcan susţine exact contrariul şi afirmă că motorină este şi acum. Contrar realităţii din teren, edilul din Mitocu Dragomirnei este de părere că în capătul străzii Morii totul este aproape perfect.

„Dacă nu a vrut, nu-l putem obliga pe primar”

Calvarul oamenilor care locuiesc la marginea satului Mitocu Dragomirnei a început imediat după ce au dat primii fulgi de nea. Se întâmpla pe 9 decembrie anul trecut, iar timp de trei luni au fost nevoiţi să se descurce cum au putut. Când primăvara dădea semne că ar veni, conducerea primăriei a trimis un utilaj cu cupă şi a degajat drumul de zăpadă. Numai că, între timp, iarna s-a întors, iar sătenii au fost aruncaţi din nou în braţele zăpezilor. Afectate sunt şase familii, iar porţiunea de drum care ar trebui curăţată este de numai câteva sute de metri. Derutat probabil de asfaltul negru din faţa sediului primăriei, şeful administraţiei locale din Mitocu Dragomirnei a uitat din nou de oamenii de pe strada Morii.

Printre aceştia se află şi Valeria Cojocaru, o femeie în vârstă de 83 de ani. Bătrâna pare împăcată cu zăpada adusă de Dumnezeu, nu şi de modul cum au acţionat cei de la primărie. „Nu a rânit nimeni ni

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 31 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 14 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°