Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Vezi cum s-a circulat pe noua linie de metrou din Bucureştii Noi. Principala problemă: „De pe ce parte luăm trenul?“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

La doar o zi de la marea inaugurare, bucureştenii care au circulat astăzi cu metroul pe Magistrala 4 s-au confruntat cu primele probleme. La staţia Parcul Bazilescu, unul dintre automatele de vândut cartele nu funcţiona, iar călătorii erau trimişi la cealaltă intrare.

Toţi călătorii care au vrut să ia metroul de la Parcul Bazilescu azi-dimineaţă n-au reuşit să-şi cumpere cartele de la automatele instalate la ieşirea dinspre staţia de tramvai. Aceştia au fost îndrumaţi de către paznici spre cealalată intrare de la metrou, deoarece automatele se defectaseră, iar la ghişeu nu se afla nimeni.

„Nu ştiu de ce s-a stricat aparatul", ne-a spus puţin jenată vânzătoarea de la celălalt capăt al staţiei, în timp îi ajuta pe călătorii care nu ştiau cum să folosească sistemele de acces la metrou.

Vezi aici o galerie foto de la staţia Parc Bazilescu

„Metroul de unde vine?"

O dată ajunşi pe peron, călătorii s-au confruntat cu o altă problemă: pe ce parte vine trenul? Şi pe stânga şi pe dreapta, panourile afişează săgeţi în ambele sensuri.

„Stăm pe mijloc şi vedem de unde vine trenul. Dacă şi pe panouri arată ambele sensuri... chiar nu ştim exact cum vin", s-a plâns Mihai, un băiat de 19 ani care vroia să ajungă la Gara de Nord, însă era derutat de panourile de ghidare.

Vezi aici o galerie foto de la staţia Jiului

Planurile n-au prevăzut şi „schimbătoarele de cale"

Explicaţiile vin de la Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex. „Între staţiile 1 Mai şi Parc Bazilescu se circulă dus-întors pe câte un fir alternativ, deoarece în momentul în care s-au construit staţiile nu au fost prevăzute şi schimbătoarele de cale. Când vom construi următoarea staţie, cea de la Laminorului, vom remedia şi treaba asta", a declarat, pentru Adevărul, Gheorghe Udrişte.

Citeşte şi:

FOTOGALERIE Premierul Boc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 21 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°