Fostul șef de la Postul de Poliție Gârceni a știu cum să fenteze legea pentru a nu plăti pentru crima comisă: s-a pensionat pe caz de boală. Superiorii săi spun că nu au competența de a verifica dacă nu cumva este sănătos.
Constantin Lungu, fostul şef de post de la Postul de Poliţie Gârceni a accidentat mortal o bătrână de 82 de ani, în luna noiembrie a anului trecut, după ce s-a urcat la volan beat criță.
Cei care i-au făcut testul de alcoolemie au fost chiar colegii săi, iar rezultatul a fost de 1,11 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Imediat după tragedie, bărbatul și-a pregătit planul de salvare, începând prin a-și lua concedii medicale tot mai dese, din funcția de simplu agent de poliție, unde a fost retragradat.
În cele din urmă s-a pensionat pe caz de boală la doar 39 de ani. Superiorii săi n-au avut nimic de obiectat, deși au recunoscut că gestul polițistului este departe de a fi corect din punct de vedere moral. „Dacă a îndeplinit condiţiile, nu avem ce face. Nu avem competenţa de a verifica actele medicale. În acest caz, ştiu că fostul şef de post chiar a avut probleme medicale, el fiind internat şi înaintea producerii acelui accident rutier“, a precizat comisarul şef Mihai Carp, şeful IPJ Vaslui.