Ce Casa Poporului, Palatul Parlamentului, Casa Republicii si mai stiu eu ce? Nu. Nimic nu i se potriveste mai bine delirantei constructii decit numele de Casa lui Ceausescu. Umbra lui e peste tot, spiritul lui malefic salasluieste in fiecare colt, totul poarta amprenta lui, semnele mintii sale iesite din titini. Episodul din 11 septembrie 2010 e simptomatic in acest sens. Subsemnatul Alexandru Calinescu, prof.dr. la Universitatea „Al.I. Cuza", director general al Bibliotecii Centrale Universitare din Iasi, tin sa declar urmatoarele: In perioada 9-11 septembrie a.c. am participat, la Bucuresti, la lucrarile Asociatiei Bibliotecarilor din Romania. A fost o conferinta profitabila atit pentru mine cit si pentru intreaga breasla. Simbata, 11 septembrie, organizatorii ne-au rezervat o surpriza: vizitarea, in conditii avantajoase, a Palatului Parlamentului (spun „conditii avantajoase" pentru ca urma sa platim doar jumatate din pretul biletului; in Romania de astazi, asta chiar ca inseamna chilipir). Intilnirea a fost fixata la orele 9.00, in fata sediului BCU. Nu mai fusesem niciodata la Palatul Parlamentului. Reticenta? Teama de a face sa reinvie monstrii trecutului? Sentiment de sila fata de aceasta constructie faraonica, un monstru care isi disimuleaza hidosenia prin rigoarea liniilor neo-clasice? Probabil ca toate astea, plus ceva pe deasupra. Catre 9.30 am plecat. Pe jos. Dimineata superba. Transparenta cu irizari aramii, fosnet abia auzit de frunze (dar fireste, astfel de notatii lirice nu-si au rostul aici). Traversam Cismigiul: il omagiez, bineinteles, pe nenea Iancu. Pe nesimtite, ne-am apropiat de „obiectiv". In fata, alte citeva grupuri. Se intra, daca am inteles bine, pe „plutoane" de cite 30 de persoane. Inauntru, alta asteptare, nu prea lunga, dar suficienta pentru a crea oarecare deruta, pentru ca nu e nimeni care sa faca ordine printre turistii care se misca