Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekend plin, în debutul FNT

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Festivalul Naţional de Teatru (FNT) a început deja, la Bucureşti. Până pe 6 noiembrie, publicul va putea vedea cele mai importante spectacole româneşti ale momentului. Primul weekend al Festivalului Naţional de Teatru este bogat în evenimente: spectacole semnate de Andrei Şerban („Unchiul Vanea“ şi „Trei surori“), Alexandru Darie („Însemnările unui necunoscut“), Tompa Gábor („Leonce şi Lena“), Victor Ioan Frunză („Cântăreaţa cheală“ şi „Lecţia“) şi lansări de carte.

Trei surori

Spectacolul de 3 ore şi 15 minute a fost inclus în secţiunea Focus: Andrei Şerban - Cehoviziuni. La începutul acestui an, în cadrul Conferinţelor Teatrului Naţional, Andrei Şerban a analizat episodul celor trei surori care, deşi au bani şi poziţie socială, care le-ar permite să se stabilească la Moscova, nu pleacă, în final, către oraş, rămânând în continuare în provincie. „Dacă ar pleca la Moscova, ele n-ar fi decât trei fete provinciale şi s-ar pierde în elita moscovită. Rămânând în provincie, ele sunt cineva, sunt fetele generalului", a subliniat Şerban.

Info

Trei surori, de A.P. Cehov

Teatrul Naţional Budapesta, Ungaria

Regia: Andrei Şerban

Cu: István Znamenák, Piroska Mészáros, Dorottya Udvaros, Judit Schell

Unde se joacă: Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare

Când se joacă: sâmbătă, 29 octombrie, ora 18.00

Spectacol în limba maghiară, tradus în română

Leonce şi Lena

Argumentul pentru a vedea spectacolul vine de la regizorul Tompa Gábor: „Atât Leonce cât şi Lena fug de acasă pentru a scăpa de nunta impusă de alţii. În mod inevitabil, se îndrăgostesc unul de celălalt. Piesa «Leonce şi Lena» este prima capodoperă a literaturii dramatice care abordează mecanismul depersonalizant şi de scindare a gândirii şi vorbirii umane, o comedie în care personajele se joacă şi, ca nişte copii neastâmpăraţi, îşi strică jucăriile fatal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 55 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 32 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 21 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°