S-a consumat etapa a 32-a a Campionatului Judeţean de fotbal, cu două runde înainte de final. Nici de data aceasta situaţia din topul clasamentului nu s-a putut elucida. Cele două protagoniste, Unirea Tărlungeni (campioana în exerciţiu) şi Înfrăţirea Hărman sunt despărţite de doar trei puncte, infime în situaţia unui accident nedorit al primeia. Uniriştii au câştigat net în compania celor din Cristian, iar hărmănenii au reuşit să învingă formaţia făgărăşană, care la rândul ei îşi dorea promovarea. Etapa a adus oaspeţilor trei victorii şi o remiză, ultima fiind o surpriză prin acel 0-0, obţinut de râşnoveni în oraşul Victoria. Tot o surpriză poate fi considerată victoria la scor a berivoienilor asupra Celulozei, zărneştenii făcând parte din prima jumătate a clasamentului.
Rezultatele etapei a 32-a:
FC Şuruburi Postăvarul – Aripile Braşov 2-4 (2-2). Au înscris: Corozan (38), Hatmanu (44) / Mitroi (17 şi 74), Vele (36), Călugăreanu (86). Cartonaş roşu: Stoian (Şuruburi), min.62, pentru cumul de cartonaşe. La juniori: 2-1
CSM Codlea – Cetatea Apaţa 4-1 (1-1). Au înscris: Ciochină (40, 58 şi 82), Zaiţ (86) / Bărbăşescu (4). La juniori: 3-0 (neprezentare).
Unirea Tărlungeni – Inter Cristian 6-1 (2-0). Au înscris: Dorohonceanu (11 şi 36), Marin (49), Budac (56), Popa (65), Spătaru (80) / Naste (77). La juniori: 5-3
Cetatea Rupea/Homorod – CFR Braşov: 1-2 (0-1). Au înscris: Dumitru (67) / Scarlat (4 şi 76). Cartonaş roşu: R. Oprea (CFR) min.87 pentru înjurii aduse arbitrului. La juniori: 2-3
Olimpic Voila – FC Braşov II/Bod 4-0 (2-0). Au înscris: Buciumean (21), Bălcăceanu (33), Hârşcu (55), Kerekeş (65). La juniori: 5-1
Săgeata Drăguş – Torpedo Zărneşti 1-4 (0-1). Au înscris: Fogoroş (78) / Purcăroiu (12 şi 67), Tinca (73), Michiş (80). La juniori: 1-7
Carpaţi Berivoi – Celuloza Zărneşti 5-1 (2-1). Au înscris: Drăgoi (7), Cost