Confruntarea dintre Presedinte si Parlament nu s-a incheiat odata cu odiseea referendumului pentru demiterea celui dintai si procesul celui de al doilea in legislativul european. Oricum am numi starea politica actuala din Romania – coabitare, concubinaj, razboi civil, razboi rece etc. – fapt este ca doua mari probleme raman nerezolvate. In ordinea interna este problema justitiei. In ordinea relatiilor externe, problema suveranitatii.

Cu cat ma gandesc mai bine la evenimentele recente imi dau seama ca domnii Basescu si Barosso, precum si doamnele Macovei si Reding au avut dreptate cand au afirmat ca lupta politica din Romania are in centrul sau statul de drept si independenta puterii judecatoresti. Unde s-au indepartat de adevar inainte numitii, a fost in afirmatia ca punerea sub acuzare a Presedintelui ar viza subminarea statului de drept si instaurarea controlului politic asupra justitiei. In realitate, demiterea lui Traian Basescu era vazuta ca o solutie pentru reabilitarea statului de drept prin refacerea legaturii lui esentiale cu democratia si pentru depolitizarea justitiei ca premisa a recastigarii independentei puterii judecatoresti.

Presedintele Basescu a spus de la bun inceput ca doreste sa fie Presedinte-jucator si sa reformeze statul. Aceasta implica transformarea republicii parlamentare construita de Constitutie, in republica prezidentiala. Intr-un atare demers seful statului nu putea gasi sprijin nici in puterea legislativa nici in cea executiva. Dintre puterile statului singura disponibila ramanea puterea judecatoreasca (includ aici si CCR); numai ca aceasta nu este o putere politica. Cu alte cuvinte este o putere care nu modifica ci apara, conserva ordinea proiectata de celelalte puteri.

Pentru a deveni putere politica puterea judecatoreasca trebuia sa separe statul de drept de democratie. In practica asta a insemnat doua lucruri. P