Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de 1,6 milioane de lei aplicate de ANPC băncilor care nu au respectat reglementările privind contractele de credit

Publicat in Capital, marți 15 martie 2011 ·

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 1,6 milioane de lei, în urma abaterilor constatate la unele dintre cele 344 de filiale şi sucursale bancare verificate în privinţa respectării prevederilor referitoare la contractele de credit pentru persoane fizice, informează un comunicat transmis marţi Agerpres de către ANPC.

În cursul lunii februarie, ANPC a efectuat un control la 344 de puncte de lucru ale băncilor, privind respectarea de către acestea a prevederilor legale referitoare la încheierea contractelor de credit pentru consumatori, cu sau fără ipotecă.

În urma controlului, ANPC a aplicat 101 amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 1,6 milioane de lei, şi a dat 103 avertismente. Inspectorii ANPC au dispus remedierea deficienţelor constatate în cel mult 15 zile.

Printre aspectele constatate cel mai frecvent şi sancţionate se numără neprecizarea termenului la care se face raportarea la Biroul de credit şi a termenului minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită, ca o consecinţă a neefectuării plăţilor, redactarea informaţiilor cu caractere prea mici, nemenţionarea explicită a valorii DAE, prevederea unor compensaţii de 1% sau 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat etc.

Printre informaţiile contractuale apreciate de ANPC ca nefiind în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată prin Legea 288/2010, se numără faptul că se raportează dobânda penalizatoare la dobânda curentă, cea dintâi fiind stabilită ca procent peste dobânda curentă, perceperea comisionului de administrare a creditului în sumă fixă pe toată perioada creditului, şi nu calculat ca procent la soldul creditului, impunerea de către bancă a încheierii unui contract de asigurare a bunurilor adus

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinte BCE: Pieţele subestimează riscurile geopolitice, în timp ce se apropie alegerile

Mediafax acum 12 minute
"Pieţele subestimează uneori impactul riscurilor geopolitice care există", a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos. Pieţele bursiere au atins niveluri record în acest an, în ciuda faptului că jumătate din populaţia lumi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum o ora
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum 28 minute
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 8 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum o ora
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 9 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Decizia de a trimite sau nu Ucrainei sistemul Patriot este una pur internă a României, susține Mircea Geoană. NATO nu se amestecă

Ziare.com acum 12 ore
O izbândă a Ucrainei în războiul cu Rusia este un lucru bun pentru întreaga planetă, a afirmat, joi, 16 mai, Mircea Geoană. În calitatea sa de secretar general adjunct al NATO, Geoană spune că știe că Ucraina are mare nevoie de sisteme de apărare an

Serbia concesionează fostul sediu al armatei iugoslave firmei ginerelui lui Trump

HotNews acum 7 ore
Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, cu sediul în SUA, aparţinand lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze două clădiri

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°