Mesajul a fost trimis. Multumesc!

New York Times a fost blocat în China după ce a scris despre averea ascunsă a premierului

Publicat in Capital, vineri 26 octombrie 2012 ·

Familia premierului chinez, Wen Jiabao, care obişnuieşte să vorbească despre originile sale modeste, dispune la ora actuală de o avere de cel puţin 2,7 miliarde de dolari, potrivit unei investigaţii New York Times, care ar putea fi stânjenitoare pentru partidul comunist chinez, transmite AFP, citată de Agerpres.

Mama lui Wen a fost o simplă învăţătoare în nordul Chinei, iar tatăl său a crescut porci în perioada campaniilor maoiste de muncă forţată la ţară, reaminteşte publicaţia americană. În vârstă de 90 de ani, mama premierului "nu numai că a ieşit din sărăcie, dar a devenit în mod incontestabil bogată", scrie New York Times, făcând referire mai ales la o investiţie de 120 de milioane de dolari făcută în numele său cu cinci ani în urmă într-o societate chineză de servicii financiare.

"De multe ori, numele apropiaţilor premierului se ascund în spatele mai multor paravane şi vectori de investiţii care implică prieteni, colegi şi asociaţi", iar familia sa are interese în bănci, staţiuni turistice, companii de telecomunicaţii, proiecte de infrastructură şi în comerţul cu bijuterii, recurgând uneori la societăţi off-shore, în multe dintre aceste investiţii puternice societăţi de stat chineze jucând un rol preponderent, adaugă NYT.

Soţia premierului, Zhang Beili, pe care publicaţia americană o numeşte "regina diamantelor", a făcut avere din pietrele preţioase, un sector controlat strict de statul chinez. Unicul lor fiu, Wen Yunsong, a cunoscut o reuşită fulminantă după ce a revândut societatea sa din domeniul tehnologiei familiei unui magnat din Hong Kong şi a creat o societate de investiţii devenită una dintre cele mai importante din China.

Anul trecut în luna iunie, agenţia financiară Bloomberg a publicat o anchetă, cenzurată în China, despre bunurile familiei vice-preşedintelui Xi Jinping, viitorul preşedinte ch

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 38 minute
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum o ora
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum o ora
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

ISW: Înlocuirea lui Şoigu cu Belousov la Apărare sugerează pregătirea lui Putin pentru război prelungit în Ucraina şi un posibil conflict cu NATO

Mediafax acum o ora
Vladimir Putin l-a înlocuit pe Serghei Şoigu cu Andrei Belousov în funcţia de ministru rus al apărării la 12 mai, mutându-l pe Şoigu în funcţia de secretar al Consiliului de Securitate în locul lui Nikolai Patruşev. Această mişcare ar putea sugera p

Primarul orașului Botoșani a scăpat de controlul judiciar. Edilul acuzat de corupție și-a depus candidatura pentru un nou mandat

Ziare.com acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie. Magistraţii Tribunalului Botoşani au ridicat măsura controlului judiciar impus primarului din Botoşani de procu

Apar semafoarele cu patru culori: roșu, galben, verde și alb. Care este explicația

HotNews acum o ora
Semafoarele ar putea avea peste câțiva ani patru culori- roșu, galben, verde și alb, iar noutatea vine din necesitatea de a dirija în trafic și mașinile autonome, fără șofer. Autoritățile din Michigan lucrează deja la un astfel de sistem, scrie Știr

FRF a anunţat cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga

News.ro acum 42 minute
FRF a anunţat, luni, cluburile care au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii cerinţelor minime stabilite în Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de sustenabilitate fi

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum 42 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°