Conducerea Camerei Deputaţilor a votat ieri în unanimitate măsuri de restricţionare a accesului jurnaliştilor în Parlament, cu scopul de a-i ţine cât mai departe de sala de şedinţe. Limitarea accesului se aplică şi în cazul lojelor. Acestea vor fi îngrădite cu panouri din lemn.
„Jurnaliştii acreditaţi la Camera Deputaţilor rămân pe durata desfăşurării şedinţelor plenare în spaţii special amenajate pentru presă sau se alătură echipelor de filmare în locul stabilit pentru instalarea camerelor de luat vederi", se specifică în Hotărârea Biroului Permanent, votată ieri în unanimitate.
Principalul motiv invocat de oficialii Camerei Deputaţilor a fost organizarea în bune condiţii a Adunării Parlamentare a NATO, eveniment găzduit de Palatul Parlamentul în toamna acestui an.
Deputaţii, supăraţi că se împiedică de cabluri
Neoficial, parlamentarii recunosc că unii colegi au fost deranjaţi de faptul că jurnaliştii se folosesc de dreptul de a sta în faţa sălii de plen pentru a-i agasa cu întrebări.
În plus, unii parlamentari, cum ar fi liderul grupului PDL Mircea Toader, s-au plâns că se împiedică de cablurile televiziunilor. Mesajul oficial al conducerii Camerei Deputaţilor este, însă, altul. „Nimeni nu va restricţiona accesul presei pe holul sălii de plen. Se pot lua în continuare interviuri acolo, se poate vorbi în continuare cu deputaţii în acel perimetru. Singura diferenţă va fi că ministudiourile de televiziune vor fi mutate, iar plasma pe care se urmărea de obicei şedinţa va fi de asemenea dusă la sala presei. Practic, va fi mai comod pentru jurnalişti", a susţinut Gabriela Enea, director al Direcţiei pentru Relaţii Publice a Camerei Deputaţilor.
Loje cu „gard" din lemn şi agenţi de pază
Chiar dacă hotărârea nu interzice expres accesul la P1, etajul unde este sala de plen, mutarea studiourilor şi a aparaturii cu un etaj mai jos, la