Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(FOTO-VIDEO) BAC 2012: Proba obligatorie de profil. Un elev eliminat. Vezi subiectele şi baremele, la matematică şi istorie

Publicat in Alba24, miercuri 4 iulie 2012 ·

Candidaţii înscrişi la examenul de Bacalaureat au susţinut, miercuri, proba scrisă obligatorie de specialitate a profilului. Elevii care au urmat profil real tehnologic sau pedagogic au avut de rezolvat subiecte de matematică, iar cei la profil uman au susţinut proba la istorie. Totalul de înscrişi în judeţul Alba, pentru aceste probe este de 3.361 de elevi, din care 2.606 au avut subiecte de matematică şi 755 subiecte de istorie.

Un număr de 168 de elevi au fost absenţi de la această probă. Subiectele au fost diferite în funcţie de specialitate, cei care au absolvit clasa de matematică-informatică au avut rezolvat subiecte M1, profil tehnologic şi ştiinţe ale naturii – M2, iar pentru profil pedagogic – M4. Subiectul de istorie de la profilul uman a fost acelaşi pentru toţi cei înscrişi.

UPDATE, Ora 12.30: Potrivit reprezentanților IȘJ Alba, un elev de la Grupul Școlar „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud a fost eliminat din sala de examen, după ce a sustras ciorna unei colege, în încercarea de a copia. Eleva nu a fost pedepsită în niciun fel, întrucât pe camerele video s-a observat că aceasta nu a încercat să fraudeze examenul.

Vedeţi FOTO subiectele la proba de matematică, nivel M1 şi M2:

UPDATE, Ora 11.00: După două ore de examen, mulţi dintre elevii care au susținut examenul la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” au părăsit sala de clasă. Din discuţiile câtorva, am putut deduce faptul că subiectele au pus mari probleme la matematică nivel M2 şi că aceştia sunt foarte îngrijoraţi privind promovarea examenului. În schimb, cei care au susţinut subiectul la matematică M1 au declarat că au fost chiar surprinşi de cât de uşor a fost examenul.

UPDATE, Ora 10.00: Codul portocaliu de caniculă valabil în această perioadă nu i-a afectat pe elevi, potrivit reprezentanţilor ISJ Alba. Candidaţii au avut voie să intre în sala de examen cu apă

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 48 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Interzicerea exporturilor de arme din Marea Britanie către Israel ar întări Hamas, afirmă ministrul de externe David Cameron

News.ro acum o ora
Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâşia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de externe David Cameron, o declaraţie contradictorie cu punctul de

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 7 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 5 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°