Puntea dumnezeiască între român şi universul colosal al satului nu o poate surpa nimeni şi nimic. Chiar dacă, de două-trei generaţii, nu mai suntem trăitori la ţară, în formula sângelui nostru rămâne ADN-ul satului, puternic, de zbor vulturesc, cu cumsecădenia copilului de pe uliţă dând bună ziua sau sărut-mâna necunoscuţilor, cu dragostea de pământ, de spicul de grâu, de mioare- simbol al blândeţii. Marile personalităţi ale neamului au simţit chemarea să se întoarcă din când în când