Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACD şi PSD au finalizat protocolul de funcţionare a noii alianţe. Fomaţiunea s-ar putea numi Uniunea Social Liberală

Publicat in Antena 3, vineri 4 februarie 2011 ·

Alianţa dintre social-democraţi, liberali şi conservatori s-ar putea numi Uniunea Social Liberală. Liderii ACD şi PSD au finalizat joi seară protocolul de funcţionare a noii formaţiunii. Acordul politic dintre Alianţa de Centru Dreapta şi PSD a fost finalizat în detaliu. Acesta conţine două documente care vor sta la baza actului juridic al noii alianţe: programul politic şi agenda politică.

“Niciodată nu s-a constituit o coaliţie de o asemenea amploare, o coaliţie între stânga şi dreapta, pe o asemena durată şi cu asemnea obiective”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Conducerea PNL, cea a PSD şi precum şi cea a Partidului Conservator urmează să-şi dea sâmbătă acordul asupra formării noii coaliţii politice.

Programul economic comun al Alianţei de Centru Dreapta şi al PSD urmăreşte scăderea impozitelor, astfel încât acestea să poată fi suportate de către populaţie, reducerea şi simplificarea fiscalităţii, precum şi impozitarea diferenţiată a IMM-urilor.

Şi sistemul de impozitare va suferi modificări drastice, odată cu venirea la putere a Alianţei PNL-PSD-PC. TVA-ul va reveni la 19%, românii vor plăti mai puţine taxe şi impozite, iar contribuţiile de asigurări sociale vor scădea cu 4%. TVA-ul la produsele de bază va fi diferenţiat, iar pentru construcţiile şi tranzacţiile cu locuinţe noi acesta va fi fixat la 5% .

Conform programului alianţei PNL-PSD-PC, banii necesari pentru susţinerea acestor măsuri pot fi luaţi prin lărgirea bazei de impozitare şi stoparea risipei banilor publici.

Politica fiscală a Alianţei PNL-PSD-PC

- stabilitate fiscală

- impozite mai mici, suportabile de către populaţie

- reducerea şi simplificarea fiscalităţii

- un nou cod fiscal

- impozitarea diferenţiată a IMM-urilor

Sistemul

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu ”respinge cu dezgust” mandatele de arestare cerute de Curtea Penală Internaţională

News.ro acum 48 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât pe numele său, cât şi pe numele unor lideri ai mişcării islamiste pale

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 31 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum 2 ore
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum o ora
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°