Dacă ziua nu ar avea doar 24 de ore, ci măcar dublu, Nick Rădoi ar fi foarte fericit!
Asta pentru că afaceristul stabilit în SUA de peste 33 de ani şi care munceşte de la 19 ani pentru a avea tot ce-i pofteşte inima este atât de ocupat, încât o jumătate de oră liberă pentru el este un lux pe care cu greu şi-l permite, din când în când.
Totuşi, românul care a reuşit să adune o avere estimată la peste 30 de milioane de dolari din tot soiul de business-uri nu se plânge niciodată de agenda lui de lucru extrem de încărcată, ci dimpotrivă. "Ziua mea de muncă începe întotdeauna la 5.00 dimineaţa şi durează peste 12 ore, după care vin evenimentele de afaceri pe care eu însumi le organizez, şi întâlnirile care au legătură tot cu parteneriatele mele”, mărturisea Nick Rădoi recent, într-un interviu acordat ziarului Libertatea.
Mai mult, acum câteva zile, milionarul, care locuieşte în Huntington Beach (California), a postat pe pagina lui de socializare o fotografie sugestivă, care-l înfăţişează extrem de elegant, ca de obicei, alături de partenerii săi. "Work hard, that makes you younger” (n.r. munceşte din greu, asta te face mai tânăr), a scris el sub fotografie.
Prietenii săi virtuali s-au întrecut în complimente: "Eşti un scump şi ai un zâmber frumos”, i-a scris o admiratoare. "Atâţia bărbaţi! Merită să fie lângă voi femei superbe, dar mai ales romaâncele”, i-a postat altcineva. "Am un şef de milioane!”, a scris o subalternă de-a lui Nick, sub fotografia respectivă.