Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar Franţa ne mai ţine la uşa Schengen

Publicat in Jurnalul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

România şi Bulgaria nu sunt binevenite, pentru moment, în spaţiul Schengen, alături de 25 de ţări în mare parte membre ale UE. Această părere este împărtăşită deopotrivă de Franţa şi Germania, care au condiţionat aderarea celor două ţări de supravegherea frontierelor şi lupta împotriva criminalităţii şi corupţiei, comentează Euronews.

Analistul Elizabeth Collet de la Institutul pentru politicile migraţioniste, un think-tank din Washington, este de părere că Franţa şi Germania au dificultăţi politice să se arate deschise faţă de imigraţie. Collet aminteşte de precedentul Greciei – Grecia a fost respinsă la “examen” de trei ori înainte de a adera la Schengen, iar astăzi are cele mai mari dificultăţi pentru a-şi păzi frontiera cu Turcia. “Poate că există şi o nelinişte legitimă privind frontiera greacă”, opinează Collet, adăugând: “În prezent, frontiera greacă este o zonă de tensiune. Şi dacă Bulgaria ar intra în Schengen, ea ar deveni viitoarea zonă frontalieră de tensiuni pentru imigraţia ilegală, or acesta este un motiv de îngrijorare pentru unele ţări”.

Ungaria, care prezidează Uniunea Europeană, trebuie să prezinte până în luna iunie o listă a exigenţelor puse României şi Bulgariei. Intrarea lor poate fi blocată prin veto de o singură ţară, aminteşte Euronews, citată de Agerpres.

Vineri au fost dezbătute la Bruxelles rapoartele României şi Bulgariei de către Grupul de lucru pentru evaluare Schengen (Sch-EVAL). Nici unul dintre documente nu a fost adoptat. O nouă întâlnire a Sch-EVAL va avea loc la 28 ianuarie.

Raportul privind România a fost acceptat de majoritatea statelor membre, existând o singură rezervă de examinare a textului – din partea Franţei, care a cerut mai mult timp pentru analizarea acestuia. Am primit însă şi bile albe: Grupul Sch-EVAL a apreciat că echipamentele şi sistemele utilizate pentru sistemul naţional SIS (N.SIS) ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Cine este Andrei Belousov / Serghei Lavrov rămâne în funcţia de ministru de externe

News.ro acum 20 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 24 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 19 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 2 ore
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°