Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul lui Caiac - cu Mercedesul în gardul parcului

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 aprilie 2012 ·

Cosmin Pârvu, fiul lui Caiac, este cercetat din nou de poliţiştii de la Rutieră după ce, ieri-dimineaţă, a intrat cu Mercedesul pe care îl conducea în gardul Parcului Tineretului din Craiova, iar după accident a refuzat să sufle în aparatul etilotest

Ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi că la intersecţia bulevardului Ştirbei Vodă cu strada Banul Stepan a avut loc un accident rutier. Echipajele de poliţişti care au ajuns la locul accidentului au stabilit că şoferul maşinii implicate în accident este Alexandru Cosmin Pârvu, zis Coco, de 24 de ani, din Craiova, fiul lui Mihai Pârvu (Caiac) care, în august 2008, a fost împuşcat mortal de craioveanul Marian Mavrichie.

Din primele cercetări făcute de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că Pârvu, în timp ce conducea Mercedesul unei craiovence de 29 de ani pe bulevardul Ştirbei Vodă, în momentul în care a virat stânga pe strada Banu Stepan, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul direcţiei. Maşina a intrat pe esplanada din faţa Parcului Tineretului, a mai rulat aproximativ 50 de metri, după care a lovit şi rupt gardul parcului. În urma accidentului, nici şoferul şi nici cei doi pasageri din maşină nu au fost răniţi.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că, pentru că tânărul care se afla la volan emana miros de băuturi alcoolice, acestuia i s-a cerut să fie testat cu aparatul etilotest. Pârvu a refuzat însă să sufle în etilotest, motiv pentru care a fost dus de poliţişti la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au mai comunicat că în acest caz s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Amenzi şi dosare pentru prietenii lui Coco

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 8 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 8 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 9 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 7 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 14 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 11 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 12 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 10 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°