Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictorița Florica Prevenda în expoziție retrospectivă la Bistrița

Publicat in Adevarul, vineri 21 mai 2010 ·

Biserica Evanghelică din Herina va găzdui mâine expoziția artistei Florica Prevenda. Evenimentul este o retrospectivă a activității artistei și cuprinde lucrările ei din ultimii 12 ani de creație

Galeria de Artă Arcade 24 de la Bistrița și Biserica Evanghelică din Herina vor găzdui în această perioadă expoziția retrospectivă de pictură a artistei Florica Prevenda, cetățean româno-american cu rezidență în ambele țări. Expoziția de la Bistrița este, pentru Prevenda, a doua mare expoziție din ultimii zece ani în România, după cea de la Palatele Brâncovenești, în 2008. Artista își expune acum lucrările realizate în ultimii 12 ani, reprezentative pentru mai multe cicluri de creație: „Chipuri fără chip", „Umbre ale prezentului", „Timp regăsit" și „Serenity", tematici care, mărturisește ea, sunt o prelungire a existenței sale.

A ales un spațiu sacru

Pictorița a ținut ca pe lângă Arcade 24 să abordeze și un spațiu neconvențional: Biserica Evanghelică de la Herina, unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice romanice (1250-1260), păstrate în Transilvania. „Artista a ținut foarte tare să expună într-un spațiu sacru. Expoziția este o provocare atât pentru public, cât și pentru artist, pentru că ea va evoca acolo persoana față în față cu spațiul sacru", explică Oliv Mircea, critic de artă. Vernisajul de la Herina va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, în lăcașul de cult care poate fi văzut la intrarea în localitate, pe culmea dealului.

Suprafețe în alb și negru

Florica Prevenda s-a născut în localitatea Dor Mărunt din Călărași, într-o familie de aromâni, care a suferit din cauza persecuției în perioada regimului comunist. A absolvit Academia de Artă din Iași și s-a format în atmosfera Liceului „Nicolae Tonitza" din București, unde are și atelierul în prezent. Aceasta abordează desenul, colajul, suprafețele mari, neconvenționale și o cromati

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 36 minute
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 3 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum o ora
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 6 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°