In toamna aceasta preaplina de festivaluri, ceea ce defineste o reuniune sau alta, diferentiind-o de surorile ei, este calitatea cate unui spectacol. Intrucat nu exista, practic, festival al carui afis sa contina, orice-ar zice organizatorii, numai capodopere, in amintirea spectatorului, fie el "de specialitate" ori nu, respectivul festival se fixeaza prin doua-trei (in cazurile fericite, patru-cinci) reprezentatii la care gandul revine cu placere. Asta este suficient pentru a face acea parada de spectacole... memorabila. Suficient, dar si necesar.
Fixandu-si debutul la o zi sau doua dupa incheierea Festivalului National de Teatru, Festivalul de Dramaturgie Contemporana de la Brasov si-a asumat riscul de a ramane nevizitat de cronicari, obligati de conditia lor (totusi) umana sa-si traga sufletul intre doua asemenea evenimente, pentru a-si ascuti nu numai incercatul spirit critic, ci si perceptia senzoriala efectiva. "Atata paguba", ar putea sa exclame o faptura mai putin pasatoare de mondenitati ori mai putin cunoscatoare de realitati teatrale, "doar festivalurile se fac pentru publicul obisnuit, nu pentru cronicari!" Asta-i foarte adevarat; necazul e ca, la noi (ca la nimenea), nu publicul obisnuit stabileste cota de popularitate a unui festival (implicit, a directorului sau), ci, tocmai, cronicarii. Cu acestia trebuie sa se poarte gingas respectivul director - si tot teatrul si festivalul lui. Claudiu Goga, diriguitorul teatrului si al festivalului brasovean, a vadit sensibilitate la chestiune asigurandu-si prezenta a doua asemenea fiinte atotputernice in juriul competitiei (caci, la fel ca altele, Festivalul de Dramaturgie Contemporana este, de fapt, un concurs) si creandu-le tuturor posibilitatea de a da fuga pana la fata locului fie si pentru o zi, ca sa vada cutare sau cutare spectacol.
Am profitat si eu de aceasta posibilitate; nu atat c
