Deşi se zvonea că dacă şansele de calificare la „europene” vor fi compromise, următoarea destinaţie a lui Răzvan Lucescu va fi Rapid, lucrurile nu mai stau chiar aşa.
Cu mai multe săptămâni înaintea meciului cu Franţa, Răzvan Lucescu a afirmat că demisionează din funcţia de selecţioner doar în cazul în care nu vor mai exista şanse matematice de calificare a naţionalei la Euro 2012, iar în ajunul meciului de la Paris a întărit faptul că nu va pleca din post, indiferent de ce vor face tricolorii pe Stade de France.
Înfrângerea din Hexagon i-a schimbat însă planurile lui Răzvan Lucescu, care se simte din ce în ce mai confortabil la naţională. El şi-a întărit convingerea de a rămâne în funcţie, chiar dacă va rata calificarea la turneul final din Polonia şi Ucraina.
“Există motive care mă pot face să mă răzgândesc asupra demisiei! Nu plec chiar dacă nu ne calificăm”, a declarat el.
Referitor la faptul că după înfrângere a rămas în străinătate, la fel ca după egalul din Belarus, fugind de reacţiile opiniei publice, el a răspuns: “Nu fug de nimic. Fiecare are dreptul la concediu! Eu lucrez în fiecare zi, n-am avut sâmbătă şi duminică libere, aşa cum au alţii. De ce trebuie să mă explic? Aşa am vrut eu! E viaţa mea, fac ce vreau! Din punct de vedere profesional, era momentul să rămân pentru a vedea la lucru aceste două echipe. Luxemburg a încurcat-o pe Belarus, o echipă în evidentă creştere. Iar dacă nu aş fi rămas în Franţa, m-aş fi dus să văd la faţa locului partida Italia - Serbia, nu aş fi revenit în ţară”.
Deşi se zvonea că dacă şansele de calificare la „europene” vor fi compromise, următoarea destinaţie a lui Răzvan Lucescu va fi Rapid, lucrurile nu mai stau chiar aşa.
Cu mai multe săptămâni înaintea meciului cu Franţa, Răzvan Lucescu a afirmat că demisionează din funcţia de selecţioner doar în cazul în care nu vor mai