Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sex-gate cu deputaţi PSD

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 noiembrie 2010 ·

În rechizitoriul dosarului de trafic de persoane instrumentat de DIICOT, în care este implicat deputatul Robert Negoiţă, se menţionează că fetele care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu liderul PSD au participat la concursul Miss TSD (Tineretul Social-Democrat), concurs organizat de partid. Procurorii susţin că, în schimbul relaţiilor sexuale cu Robert Negoiţă, fetele erau recompensate cu premii în cadrul concursului de frumuseţe. În rechizitoriu este menţionat şi numele lui Nicolae Bănicioiu, preşedintele TSD.

În rechizitoriu sunt prezentate câteva declaraţii ale unor tinere care susţin că au fost obligate să se prostitueze de către cei învinuiţi. Din declaraţiile acestora reiese că unele fete au fost recompensate pentru serviciile lor cu premii constând în participarea şi câştigarea concursului de Miss Tineretul Social-Democrat. Este vorba de un concurs de frumuseţe făcut de organizaţia de tineret a PSD, condusă de Nicolae Bănicioiu, care şi el apare în acelaşi rechizitoriu. Din rechizitoriu se înţelege că a fost vorba de concursul Miss TSD 2008, organizat de Robert Negoiţă. Din declaraţiile unei tinere reiese că alte patru tinere care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Robert Negoiţă au şi câştigat premii în cadrul Miss TSD, una fiind desemnată chiar câştigătoare. „Şi-a dat seama că, de fapt, ajunseseră acolo pentru «combinaţii», pentru a întreţine acte sexuale cu unul dintre cei doi. Negoiţă Robert Sorin a fost însă în mod sigur refuzat de B.C. Bănuieşte că alte fete au acceptat (un criteriu pentru acordarea unor premii), atâta timp cât la concursul Miss TSD, organizat ulterior, printre câştigătoare s-au numărat C.M.A., B.I.D. si G.A.M.“, se menţionează în rechizitoriu.

Sex plătit cu prietenii deputatului

În rechizitoriu este menţionat şi numele lui Nicolae Bănicioiu. Două dintre cele 80 de fete care au dat declaraţii în cadrul dosaru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 54 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 23 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 30 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 22 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°