Încă de la primul iPhone, producătorii de smartphone-uri şi tablete au oferit dispozitive cu care interacţionezi prin intermediul unui ecran tactil. Dar cum ar fi dacă ai avea obiecte fizice pentru acele gesturi?
Interacţiunea cu un ecran tactil este atât de uşoară, încât şi copiii o înţeleg şi o aplică fără probleme. Totuşi, cum ar fi gesturile acelea specifice regândite? Mai exact, cum ar arăta realizat în format analog, nu digital? Ar fi exact ca sculpturile pe care Gabriele Meldaikyte le-a făcut, scrie Mashable. De la derulare la pinch to zoom pentru a mări un text, toate sunt posibile prin sisteme ingenioase.
Acum, Google Glass ar putea înlocui cu totul gesturile cu care ne-am obişnuit pe smartphone-uri şi tablete, iar sculpturile lui Meldaikyte ar putea ajunge la fix într-un muzeu. Este cam greu, însă, de jucat Angry Birds prin aceste sculpturi, poate doar ai putea prinde o pasăre reală aruncând cu sistemul de derulare după una. Mai multe imagini sunt disponibile pe site-ul artistei.
Ecranul tactil actual a devenit foarte popular odată cu primul iPhone. Aceste ecrane capacitive funcţionează prin detectarea unei sarcini electrice pe suprafaţa sa. Înainte, ecranele rezistive erau cele favorizate, mai ales datorită costului redus. În prezent, niciun smartphone de vârf nu mai vine decât cu ecran capacitiv.