Socialismul aduce sărăcie! Aceasta este un rezumat în doar trei cuvinte al unei cărţi de 140 de pagini scrisă de profesorul german Hans Hermann Hoppe, sub titlul“Teoria socialismului şi capitalismului”. Profesorul Hoppe este unul dintre cei mai importanţi gânditori libertarieni ai momentului, şi va veni la Bucureşti pentru lansarea oficială a cărţii sale în limba română.
“Gradul total de socialism, adică gradul total de interferenţă cu drepturile de proprietate într-o ţară dată, explică avuţia totală a acesteia. Cu cât o ţară este mai socialistă, cu atât mai stânjenit va fi procesul de producere a noii avuţii şi de conservare a celei existente, şi cu atât mai săracă va rămâne sau va deveni acea ţară”. Aşa explică profesorul Hoppe faptul că Statele Unite, spre exemplu sunt în general, mai bogate decât Europa de Vest. La fel cum poate fi explicat în opinia acestuia şi faptul că Elveţia este mai prosperă decât Austria, sau că Anglia, care în secolul al XIX-lea era cea mai bogată ţară din lume, a decăzut acum până la a fi numită o ţară cu un ritm scăzut de dezvoltare.
Acestea sunt doar câteva dintre ideile principale ale studiului realizat de profesorul Hoppe, un studiu axat pe analiza economiei, politicii şi moralei socialismului şi capitalismului. Cartea “Teoria socialismului şi capitalismului” vorbeşte despre cum poate fi organizată societatea, astfel încât să fie promovată producerea avuţiei şi să fie eliminată sărăcia, şi cum poate fi structurată aceasta, astfel încât ordinea socială să fie una dreaptă. Răspunsul fiind în mod evident “capitalismul”.
Cu doctorate urmate atât în economie cât şi în filozofie, deci cu dublă specializare, Hans Hermann Hoppe unul dintre cei mai importanți gânditori ai curentului ideologic libertarian contemporan, şi unul dintre ce mai mari critici ai keynesianismului. Prin scrierile sale, Hoppe s-a dovedit un critic neobo