În judeţe, cele mai multe din slujbele la stat bine plătite sunt adjudecate de nevestele şi ţiitoarele, de copiii sau de neamurile şi prietenii vechililor de toată mâna – aleşi ori numiţi – ai locului. Primează însă condiţia de soaţă de ştab, întrucât ea vine cu obiceiurile de stăpână a casei. Legea, atât cât se aplică, numai la Bucureşti se mai aplică. În judeţe, primarul, prefectul şi preşedintele consiliului sunt mai mari ca premierul şi Cotroceniul. Iar nevestele acestora, ale mareşalilor în civil şi ale celorlalţi funcţionari mari ai statului sunt, indiferent de posturile pe care le ocupă, adevăratele organe conducătoare. Chiar şi când n-au funcţii legale de decizie, nevestele decid indirect. Toate hotărârile interne în direcţiile, oficiile şi administraţiile, unde acestea sunt înscăunate pe durata mandatului soţilor şi, de regulă, şi mai departe, la schimb de bunăvoinţe judeţene, sunt luate cu grija de a nu le supăra pe neveste. Odată supărată, nevasta de prefect ori de consilier la primărie îşi varsă umoarea rea asupra bărbatului, iar cercul vicios se închide repede, prin răsfrângeri brutale în schema de funcţiuni..

La nivelul nevestelor, cursul incompetenţei e maxim. Şi tot maxim e şi nivelul bunului plac. Dacă am avea un totalizator naţional al serviciilor, unde sunt implementate consoartele de politicieni de judeţ şi de neamuri ale politicienilor din Capitală, am avea şi imaginea completă a specializării de bucătărie, înălţată la rang de Cabinetul Doi.

Nevestele nu sunt pur şi simplu Doamna Cutare, ci Soţia Domnului Cutare. Calitatea de soţie bate rangul profesional. Am cunoscut, în câteva din judeţele pe unde am colindat cu treburi culturale, înbirourile de ars gazul statului pe lefuri mari, o mulţime de astfel de cucoane din protocolul de fiţe ale căror chipuri rotunjite de trai bun spuneau ce soi de başcani erau soţii şi ce latifundii