În satul Chuao din Venezela, descendenţii africanilor cresc cacao de mai bine de 400 de ani. Plantaţiile din Chuao aparţin întregului sat, iar cultivatorii - în mare parte femei - lucrează de multă vreme împreună. Odată plătite salariile muncitorilor, profitul serveşte la finanţarea şcolilor şi a serviciilor medicale, se arată într-un articol publicat de Positive News.

"Lucrăm împreună, cum am făcut-o dintotdeauna", povesteşte Leila Ladera, o femeie care se ocupă de plantaţiile de cacao de când avea 16 ani.

Ideea de suveranitate alimentară a fost dezvoltată de La Via Campesina, mişcarea globală de susţinere a activităţilor rurale şi se referă la un sistem democratic în care hrana este tratată ca un drept, nu ca un bun, producătorii nu sunt exploataţi, ci apreciaţi, iar controlul aparţine comunităţilor locale.

În Venezuela, se arată în material, termenul de "suveranitate alimentară" nu este unul necunoscut, cum se întâmplă în alte state. În schimb, "soberania alimentaria" este o politică guvernamentală foarte apreciată.

Sectorul agricol a suferit, timp de mai multe decenii, din cauza neglijenţei, iar ţara este dependentă de exportul de produse alimentare.

Unul dintre proprietarii unei ferme, Emiliano Sarmiento, povesteşte că acum localnicii cresc lămâi, nuci de cocos, avocado şi deţin vite. În schimb, când au ajuns prima dată în regiune, "pământul era îmbibat de produse chimice toxice".

Un alt localnic, Damaso Aponte, se ocupă de cultivarea pământului încă din tinereţe, când locuia la o fermă. Acum creşte fructe şi legume într-un oraş din Caracas şi le vinde la una dintre pieţele din regiune "la preţuri pe care clienţii şi le pot permite".

"Dacă oamenii ar produce hrană pentru propriul consum, ar fi mai puţină foamete în lume", crede el.

Exemplul satului din Venezuela este unul dintre acelea care arată cum o comunitate po