Sâmbăta viitoare, în localul Malt House din capitala Marii Britanii, va avea loc o recepție cu strângere de fonduri pentru construcția unui centru pentru micuții cu nevoi speciale din ţara noastră. Acţiunea vine după ce „Adevărul" a scris că un grup de chișinăuieni a încercat să împiedice amenajarea edificiului, ca sa nu fie „deranjaţi" de prezenţa acestor copii în cartierul lor.
Revoltaţi, dar şi dezamăgiţi de gestul de intoleranţă, mai mulţi moldoveni din Marea Britanie au venit cu iniţiativa de a „repara" ruşinoasa întâmplare. Susţinuţi de fundaţia ChildAid, precum şi de scriitorul Tony Hawks, autorul cărţii „Tenis cu moldoveni", oamenii vor să dea o mână de ajutor campaniei de colectare de fonduri, organizând o recepţie de caritate cu şampanie.
„Ideea mi-a venit în urma unei întâlniri cu Tony Hawks, când am hotărât împreună să ne mobilizăm. Evenimentul va fi deschis pentru toţi doritorii, iar intrarea se va face contra unei donaţii simbolice de zece lire sterline", ne-a spus Lori Coreţchi, care va avea grijă de tot mersul recepţiei. La doar câteva zile de la lansarea invitaţiei, peste 30 de persoane au confirmat participarea la petrecere, printre ei şi mai mulţi britanici. „Am fost plăcut surprinsă de receptivitatea oamenilor, colegilor şi prietenilor de-aici, care au început să doneze bani imediat cum au aflat de iniţiativa noastră. Ştim că lumea se hotărăşte mai cu seamă înainte de ziua evenimentului, aşa că aşteptăm cel puţin să dublăm numărul participanţilor", a mai adăugat organizatoarea.
Şi pe pagina unei reţele de socializare, unde a fost plasat anunţul, au răspuns pozitiv câteva zeci de oameni cu suflet mare. Chiar dacă sunt departe de casă, aceştia au postat mesaje de încurajare, spunând că îşi vor lua familiile şi vor merge la reuniune. „Deşi ne-am planificat o călătorie la mare în weekend-ul viitor, voi face şi imposibilul să vin. Dacă