Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Avertisment pentru „primarii şmecheri”

Publicat in Adevarul, miercuri 12 august 2009 ·

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, Nicolae Ţucunel a lansat un avertisment la adresa „celor mai mulţi primari din judeţ”, el apreciind că „a trecut vremea primarilor şmecheri. Acum vor supravieţui doar cei ce ştiu să atragă fonduri”. Nicolae Ţucunel s-a arătat dezamăgit de faptul că majoritatea edililor din judeţ nu vor sau nu sunt capabili să întocmească proiecte prin care să obţină fonduri europene, limitându-se să ceară ajutor de la Consiliul Judeţean sau Guvern. „Ei trebuie să se zbată să aducă afaceri în comunele şi oraşele lor, iar acest lucru nu îl pot face decât acordând facilităţi firmelor. Din păcate, mulţi dintre ei nu sunt interesaţi nici măcar de dezvoltarea reţelelor de utilităţi cu bani europeni. Dar acum se va face selecţia, iar aceştia se vor pierde” , a avertizat Nicolae Ţucunel. 

El crede că în România trebuie depăşită etapa în care afacerile făcute cu statul să fie cele mai sigure şi profitabile, deoarece actuala situaţie economică a demonstrat că asemenea mecanisme nu pot fi perpetuate.  „Administraţiile locale trebuie să se concentreze pe întocmirea şi implementarea de proiecte, altfel vor rămâne fără nici un ban”, a precizat preşedintele CCI Braşov.

Miliarde de euro nefolosite

Declaraţiile lui Nicolae Ţucunel survin în contextul în care, zilele trecute, Comisia Europeană a făcut publice nişte cifre absolut îngrijorătoare. Astfel, potrivit documentelor oficiale, România a plătit contribuţii de peste trei miliarde de euro în cei aproape trei ani de când este memebru al Uniunii Europene şi a primit doar 1,8 miliarde de euro. Aceşti bani reprezintă avansul primit de ţara noastră pentru diverse proiecte, însă, mai grav, doar o mică parte a sumei a fost până acum cheltuită. De asemenea, Bruxelles-ul a avertizat România că, din cauza birocraţiei şi a întârzierii demarării proiectel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 35 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum o ora
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 52 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°