Chiar dacă nu va fi un succes de box-office, al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, deja selecţionat şi distins la multe festivaluri mari, rămîne una dintre cele mai importante premiere ale toamnei cinematografice româneşti. La debutul său în cinematografe, cu producţia independentă Pescuit sportiv (2009), Adrian Sitaru s-a remarcat ca fiind primul regizor român care extinde utilizarea procedeului cunoscut drept „camera subiectivă“ la nivelul unui întreg lungmetraj. Astfel, spectatorilor din sală li se adăugau, prin convenţie, personajele din film, căci tot ceea ce vedeam noi pe ecran era filmat ca şi cum ar fi fost perceput din perspectiva lor (sau, după abrevierea englezească deja statornicită şi la noi, din POV-ul lor). Atunci, criticul Alex. Leo Şerban considera formula lui Adrian Sitaru bine aleasă „pentru a povesti această poveste despre – pînă la urmă – duplicitate şi deceptivitate («calitatea» de a fi înşelat de ceea ce şcrezi căţ vezi)“. Premisele poveştii din noul film, mai realist şi mai puţin deceptiv, al regizorului-scenarist sînt complet diferite, deşi camera subiectivă este folosită în continuare, în marea majoritate a secvenţelor – însă cu totul altfel. În primul rînd, aici cadrele sînt mai lungi, iar aparatul de filmat manevrat de Adrian Silişteanu este mai aşezat (la propriu şi la figurat), astfel încît vizionarea devine mai puţin solicitantă pentru spectatori. Dar deosebirea esenţială este alta: dacă, în Pescuit sportiv, cele trei personaje principale îşi împărţeau, în mod aproximativ egal, apariţiile pe ecran şi POV-urile, aici se distinge un singur protagonist – Alex David (interpretat de Bogdan Dumitrache) –, pe care autorul îl ur-măreşte tot filmul, dar care, deşi se află mereu în centrul acţiunii, nu beneficiază de nici un unghi subiectiv. La început, nu ştim prea multe despre Alex, dar observ