Iarna aceasta este momentul optim pentru cei care sunt în căutare de locuinţă, întrucât preţurile vor continua să scadă. Sursa: Evenimentul Zilei
Până în primăvară însă, negocierile ar trebui finalizate, au declarat pentru EVZ analişti din piaţă, care însă nu au putut preciza cu siguranţă momentul la care se va relua creşterea.
Mai mulţi specialişti spun că preţurile imobilelor sunt în trend descendent pe termen scurt, la criză adăugându- se şi sezonul de iarnă, când numărul tranzacţiilor este cel mai scăzut. „Cu siguranţă, preţurile vor mai scădea, pentru că mizez pe caracterul sezonier al pieţei. Vara şi iarna au loc puţine tranzacţii, independent de criză. Dacă aş vrea să-mi cumpăr o locuinţă, aş mai aştepta până la mijlocul iernii”, ne-a declarat Radu Zilişteanu, expert imobiliar.
El s-a ferit să facă previziuni pe termen mediu privind evoluţia pieţei, spunând că orice proiecţie făcută acum este o hazardare. Şi Ioan Bejan, consultant în domeniu, recomandă răbdare. „Preţurile vor mai scădea pe termen scurt atât din cauza crizei, cât şi din cauză că autorităţile nu au luat măsuri de repornire a construcţiilor”, a punctat Bejan. Autorităţile iau în calcul o posibilă garantare de până la 80% din creditele dezvoltatorilor, care au deja antecontracte pentru 75% din suprafaţă.
Băncile, complice la dezastru Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), spune că o achiziţie bună în aceste momente ar fi un apartament nou, pentru că „stocul” este limitat. „Dezvoltări noi nu mai pornesc, produsele se epuizează”, a spus oficialul ARAI. Ea a acuzat băncile că au contribuit la explozia preţurilor pe piaţa imobiliară. „Dacă banca s-ar fi comportat normal şi se oprea în evaluare la un anumit nivel, un astfel de semnal ar fi încetinit creşterea aberantă a preţurilor”, a afirmat Cleciu.
@N_