Traficul rutier în zona Palatului Parlamentului a fost reluat în totalitate, după ce mitingul sindicaliştilor s-a încheiat, potrivit Poliţiei Rutiere.
Mitingul organizat la Parlament s-a terminat cu o jumătate de oră mai devreme decât programat, după ce liderul BNS Dumitru Costin i-a informat pe protestatarii care mai rămăseseră adunaţi în faţa porţii dinspre Izvor despre mersul discuţiilor din Parlament, potrivit NewsIn.
La poarta dinspre Izvor a Palatului Parlamentului se mai aflau câteva zeci de protestatari, care au plecat după ce Dumitru Costin le-a spus că este posibil ca votul asupra moţiunii să mai întârzie.
Sindicaliştii au început să părăsească în masă protestul organizat la Parlament încă de la ora 13.00, din cauza căldurii foarte mari. Canicula i-a învins pe majoritatea participanţilor la mitingul sindical de marţi de la Palatul Parlamentului, unde 18 persoane au leşinat.
Protestul sindical era programat până la ora 16.00, în ziua în care plenul Parlamentului dezbate şi urmează să voteze moţiunea de cenzură la adresa cabinetului Boc.
Organizat de principalele cinci confederaţii sindicale din România, protestul a adus la Palatul Parlamentului, pe durata a peste şase ore, câteva mii de sindicalişti, la care s-au alăturat reprezentanţi ai organizaţiilor de pensionari, toţi nemulţumiţi de scăderea salariilor şi a pensiilor.
Traficul rutier în zona Palatului Parlamentului a fost reluat în totalitate, după ce mitingul sindicaliştilor s-a încheiat, potrivit Poliţiei Rutiere.
Mitingul organizat la Parlament s-a terminat cu o jumătate de oră mai devreme decât programat, după ce liderul BNS Dumitru Costin i-a informat pe protestatarii care mai rămăseseră adunaţi în faţa porţii dinspre Izvor despre mersul discuţiilor din Parlament, potrivit NewsIn.
La poarta dinspre Izvor a Palatului Parlamentului se mai aflau câteva zeci