Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Zeci de persoane reţinute şi o maşină arsă în întregime. Imagini fierbinţi de pe frontul din centrul Capitalei

Publicat in Adevarul, luni 16 ianuarie 2012 · · · ·

În a patra zi de proteste, jandarmii au reţinut 113 persoane, unele înarmate cu bastoane telescopice, lanţuri şi pietre, iar o maşină a fost incendiată. Purtătorul de cuvânt al MAI a declarat că, la nivel naţional au protestat 7.900 de persoane, dintre care peste 900 în Capitală.

UPDATE 01:00 Protestul s-a încheiat. În Piaţa Universităţii au mai rămas doar zece oameni, iar o mare parte a dispozitivului de jandarmi s-a retras.

UPDATE 00.15 Adrian Sobaru, românul care s-a aruncat de la balconul Camerei Deputaţilor în decembrie 2010, a fost şi el alături de manifestanţii din Piaţa Universităţii. „Mi s-a părut normal să învăţăm cu toţii ce înseamnă să ai demnitate. Nu-i obligatoriu să ţii de un scaun. Când vezi că nu mai poţi te dai la o parte, dar el (n.r. -Raed Arafat) chiar este un reper moral din punctul meu de vedere. Chiar dacă nu este român este mai român decât românii. Este foarte important asta, iar cu toţii avem de învăţat. Nu putem să lăsăm să treacă cineva pe lângă noi. Acum românii simt nevoia să fie uniţi ceea ce este bine, dar sunt încă puţini", a declarat Sobaru la Antena 3.

Citeşte şi:

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: De la Arafat la Fenechiu

UPDATE 00.00 În ultimele ore, jandarmii au ridicat peste 100 de protestatari aflaţi între Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii. Ei au fost urcaţi într-un camion şi mai multe dube şi duşi la secţiile de poliţie.

UPDATE 23:40 În faţa magazinului Cocor sunt 50 de manifestanţi care protestează paşnic. Ei scandează: "Jos Băsescu!"

UPDATE 23:30 Jandarmiiau oprit , vizavi de magazinul Cocor, aproape 30 de protestatari, majoritate cu feţele acoperite de fulare, pe care i-au legitimat şi i-au urcat în dube. O femeie a leşinat în Piaţa Unirii din cauza gazelor lacrimogene aruncate de jandarmi spre manifestanţi. Ea a fost luată cu Ambulanţa şi dusă la spital.

Până în acest moment, în timpu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 57 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 39 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°