Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu către Dragomir şi "trupa" de la LPF: "Sunteţi sclavii televiziunilor!"

Publicat in Click, luni 5 august 2013 ·

Preşedintele FRF i-a atacat pe cei de la LPF şi nu l-a menajat deloc nici pe Dumitru Dragomir. Naşu a anunţat că nu e frică de şeful Ligii şi a anunţat că s-ar putea să candideze pentru funcţia supremă la LPF.

"Cei de la Ligă au greşit cînd nu au vrut 17 echipe, ci au militat pentru 18. Lucrarea celor de la LPF s-a bazat pe o singură idee, o anexă care susţinea că trebuie să fie 18 echipe. Înţeleg că fotbalul fără bani nu se poate, dar nici să ajungi sclavul televiziunilor. Liga nu a făcut nici o propunere pentru Liga 1 pentru că este an electoral. Nu vreau să spun mai multe. Chiar Vali Alexandru mi-a spus: «Domnule, e an electoral, nu se poate aşa». M-am întîlnit şi întîmplător cu Dumitru Dragomir, mi-a spus că nu poate cu 17 echipe, că trebuie să dea meciuri. Bine, dă meciuri", a explicat preşedintele FRF.

Apoi, a detaliat: "M-am întâlnit cu dumnealui la mare, în urmă cu o lună și am tot vorbit pe marginea acestui caz Rapid-Chiajna. Eu mi-am expus punctul de vedere, domnul Dragomir la fel, eu n-am insistat şi nici n-aveam cum. Apoi, la masă a fost prezent şi Valentin Alexandru, care mi-a spus: “Trebuie să fim atenţi, este an electoral’. Aşa că n-am mai zis nimic.

La ultima noastră întâlnire m-a intrebat cât mai avem până la alegeri și ce fac eu. I-am răspuns că nu mai candidez, iar el a replicat că se gândeşte şi el. Şi ca să vă dovedesc că nu-l evit, spun şi eu că poate voi candida şi eu la şefia LPF. În acest caz, s-ar putea el să se teamă de mine“.

"Vă rog să nu mă mai tot asociați-comparați cu Dumitru Dragomir. Suntem două persoane distincte, care lucrează în societăți separate, nu ştiu de ce tot aduceţi numele dumnealui în discuţie"

Mircea Sandu, preşedinte FRF

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 29 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 29 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 17 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 33 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°